Cea cu adevărat văduvă, care a rămas singură, şi-a pus nădejdea în Dumnezeu şi stăruie zi şi noapte în cereri şi rugăciuni. – 1 Timotei 5:5

Nimeni nu-şi poate imagina durerea sufletească a unei văduve sau a unui văduv. Unele văduve încep să îşi caute un partener imediat după perioada de doliu. Altele nu se mai recăsătoresc. Cercetările arată că moartea partenerului de viaţă este cel mai mare factor de stres din viaţa unui om, mai mare decât pierderea unui copil. În Biblie se spun destul de puţine despre văduvi. Presupun că majoritatea se recăsătoreau.

Ne obişnuim să spunem „noi” ani de zile şi ne trezim că rostim acest pronume încă la multă vreme după ce partenerul nu mai este. Fără să îmi dau seama, la şase luni de la moartea soţului meu, mă trezesc ţinându-i un loc ocupat în biserică.

Unele văduve nu sunt pregătite să ia decizii care ţin de bani; în alte cazuri, femeia ţinea banii în casă, iar cel rămas văduv nu este pregătit. De asemenea, femeile rămase singure pot să nu fie pregătite să întreţină o casă, iar cum majoritatea femeilor în vârstă sunt fragile, multe dintre ele trebuie să găsească un bărbat îndemânatic, care să lucreze ieftin şi să fie de încredere, în seama căruia să lase diferite activităţi casnice simple. Bărbaţii rămaşi singuri poate că nu ştiu să gătească. De asemenea, văduvele pot fi mai des ţinte ale înşelătoriilor prin telefon sau pe internet.

O văduvă tânără cu bani puţini poate fi în situaţia de a-şi întreţine singură copiii. Poate că are nevoie de un loc de muncă. Dacă a fost o mamă care a stat acasă cu copiii, poate că îi lipseşte pregătirea academică sau experienţa pentru un serviciu bun. Aceşti factori afectează calitatea vieţii de familie. Sau ce face un văduv care are copii mici? El trebuie să meargă la muncă şi e nevoie să găsească pe cineva să aibă grijă de copii.

În 1938, când eu aveam aproape cinci ani, iar fraţii mei mai mari, şapte şi, respectiv, 12 ani, mama a murit în mod neaşteptat. La acea vârstă, nu am realizat cât de dificil trebuie să fi fost pentru tata. Era mecanic auto şi câştiga puţin. A găsit o fată de 16 ani care să aibă grijă de noi. Acum mă gândesc adesea şi admir lucrurile pe care el le-a făcut ca să ţină unită familia noastră.

Ştiu că Domnul este soluţia cea mai bună la multe dintre problemele menţionate; El poate îndruma persoana în cauză. Familia bisericii poate fi o sursă de ajutor. Există fonduri la Asigurările Sociale pentru copiii orfani.

Şi mai cred că bisericile noastre trebuie să aibă programe de asistare a celor în vârstă, văduvi sau văduve, şi deseori nu există aşa ceva în biserică sau în comunitate. Acesta este cazul zonei în care locuiesc eu. Mă rog pentru toate văduvele, pentru o schimbare bună în viitor.

Loraine F. Sweetland

Acest articol face parte din cartea „Înaintăm împreună” de Ardis Carolyn