Eu sunt Uşa. Dacă intră cineva prin Mine, va fi mântuit; va intra şi va ieşi şi va găsi păşune. – Ioan 10:9

Mă aflu în aeroportul din Chicago, încă trăgându-mi sufletul după ce am alergat un kilometru şi jumătate ca să prind avionul spre casă, după un weekend superb petrecut la aniversarea unui an de viaţă a nepotului meu Benjamin.

Vremea nu a fost bună, iar avionul meu a avut o întârziere semnificativă în South Bend. Din această cauză, mi-a fost teamă că nu o să prind legătura în Chicago. Imediat ce am aterizat în Chicago, am coborât în grabă din avion şi am fugit în clădirea aeroportului. Explicându-i situaţia unui angajat al companiei de la poartă, l-am întrebat:

– Mă puteţi duce la poarta de îmbarcare, vă rog? Mă puteţi duce?

– Îmi pare rău, uşile se închid peste cinci minute. N-o să ajungeţi, a fost răspunsul lui.

– Dar mă puteţi însoţi până acolo? Cred că, dacă mă ajutaţi, am o şansă, am insistat eu.

– Doamnă, uşile s-au închis. Nu aveaţi nicio şansă să ajungeţi la poarta de îmbarcare şi apoi acasă cu acel avion, mi-a răspuns el din nou, de data aceasta apăsat.

Ce frustrare! Mi-a rupt inima. Alergând către poartă, mă gândeam la ce îi spusesem: „Dacă m-aţi duce până acolo…” Dacă m-ar fi dus, aş fi ajuns avionul spre casă.

Oriunde mă duc, oriunde călătoresc, întâlnesc femei din diferite ţări şi culturi. Există întotdeauna un strigăt de ajutor, o rugăminte gen: „Mă puteţi duce până acolo?” pe care, dacă eşti dispusă să o auzi şi să o împlineşti, poţi conduce pe cineva spre casă.

Îmi amintesc de femeile pe care le-am întâlnit în Malawi. După ce mi-am ţinut prezentarea, au venit ia mine multe femei. Toate se uitau la mine căutând speranţă. Le-am întrebat ce au pe inimă şi de ce cântau şi plângeau în acelaşi timp. Una dintre ele mi-a spus: „Suntem seropozitive. Ne poţi ajuta?” M-am uitat în ochii lor şi singurul lucru pe care l-am putut face a fost să le îmbrăţişez şi să cântăm împreună imnuri de speranţă, în timp ce ele îşi spuneau povestea. Strigătul lor era doar atât: „Ne puteţi duce până acolo? Suntem bolnave, descurajate, pe moarte…, dar ne puteţi duce până acolo?”

Isus spune: „Eu sunt Uşa. Cei care intră prin Mine vor fi salvaţi.” Ce promisiune copleşitoare! Aleargă! Poarta e încă deschisă. Dar, mai presus de orice, nu merge singură! Există încă cineva care strigă după ajutor: „Mă puteţi duce până acolo? Mă puteţi ajuta?” Rugăciunea mea este să prinzi poarta deschisă în acea zi.

Raquel Queiroz da Costa Arrais

Acest articol face parte din cartea „Înaintăm împreună” de Ardis Carolyn