Şi Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuinţele voastre, după bogăţia Sa, în slavă, în Isus Hristos. Filipeni 4:19

Apa licăreşte ca diamantele în Oceanul Indian. Anul în care predau în Kenya s-a scurs pe jumătate. Este vacanţă.

– Am găsit şi mai multe scoici, strig eu la Chris, în timp ce stropesc în apa puţin adâncă.

Le adun. Ciobite, urâte şi mici. Sau mici, urâte şi ciobite. Toate scoicile pe care le găsesc. În semestrul în care am ţinut cursuri, în fiecare zi am avut înaintea ochilor, pe biroul directorului, o cochilie – cea mai mare cochilie pe care am văzut-o vreodată – şi era de pe această plajă. Care sunt şansele să găsesc o asemenea cochilie? m-am gândit, într-o zi cu şansă, aş putea găsi o mulţime de scoici mici. Abia am aşteptat să particip la această misiune şi să îmi fac propria colecţie. Iată-mă acum aici!

– Hei, Chris, vrei să urcăm pe stâncile astea?

– Da, sigur, răspunde el.

Ne plimbăm, făcând jaloane printre bălţile lăsate de reflux. Crabii ne fac loc, de parcă ar fi Marea Roşie, în timp ce ne îndreptăm spre obiectivul nostru. Chris se caţără pe stânci, iar eu mă minunez o dată în plus de scoici.

– Hei, Cassi, ia uite aici!

Alerg spre el şi, surpriză!, Chris ţine o cochilie. Cochilia perfectă. De mărimea unui grepfrut, luceşte în soare ca un trofeu. Sunt invidioasă. Suspin. El nici măcar nu căuta scoici sau cochilii. Cum se face că s-a ales cu cea mai mare?

Invidia mea pare stupidă, dar poate că n-are legătură cu nicio cochilie. De-a lungul vieţii, de nenumărate ori mi-am căutat propriile răspunsuri. Ajung, în cele din urmă, să mă mulţumesc cu locul doi. Partea neplăcută a unei situaţii. Visuri mici. Relaţii destrămate. Imaginea mea de sine are unghiuri asimetrice din cauza vinovăţiei pentru greşelile pe care le-am făcut. Dacă îmi iau timp să caut suficient de adânc, poate că mă pot identifica cu aceste scoici mici, urâte şi ciobite, pentru că seamănă cu persoana care cred eu că sunt – sau cu ceea ce cred eu că merit. Dar ştii ceva? Dumnezeu îmi va împlini toate nevoile în virtutea bogăţiilor Sale în Hristos – Vindecătorul şi Susţinătorul meu. Nu există nicio inimă frântă, niciun trecut urât şi niciun vis sau speranţă mică pe care El să nu o poată schimba în ceva frumos şi înălţător. Nu trebuie decât să avem încredere.

În acea zi, m-am rugat pentru o cochilie specială – nu m-am mai mulţumit cu puţin. Dumnezeu mi-a trimis-o pe cea perfectă cu 30 de minute înainte să plecăm – un cadou de la un străin de pe plajă. Nu a trebuit decât să aştept.

Cassi Alise Meelhuysen

Acest articol face parte din cartea „Înaintăm împreună” de Ardis Carolyn