Voi Mă veţi chema, şi veţi pleca; Mă veţi ruga, şi vă voi asculta. – Ieremia 29:12

Avionul a oprit la poarta E12. Inima îmi batea de să îmi sară din piept. M-am uitat din nou la ceas. Să-mi stea inima, nu altceva. Doar cinci minute până la zborul meu următor, spre Santiago, Chile! Cum o să pot eu ajunge ta următoarea poartă în timp util? Mi-e imposibil, mi-am zis.

Imediat ce s-a deschis uşa avionului, mă aştepta un angajat al aeroportului. M-a ajutat cu geanta de mână. Am alergat cât de repede ne-au ţinut picioarele până la poarta 25, ultima poartă din terminal. În timp ce alergam, agentul mi-a reamintit că avionul mă aşteaptă, dar că bagajul meu nu o să poată fi pus la timp în cala avionului.

Am continuat să mă rog: „Doamne, cum să plec fără bagaj şi fără lucrurile din el?” Programul de pregătire la care mă duceam se ţinea într-un oraş de lângă Santiago. Deci bagajul trebuia livrat la două ore de Santiago.

Nu aveam altceva de făcut decât să las întreaga situaţie în mâna lui Dumnezeu. El să conducă totul, întrucât El ştie ce e cel mai bine pentru mine.

După ce avionul a aterizat în Santiago, am aşteptat la banda de bagaje un angajat al aeroportului. În vreme ce pasagerii îşi ridicau genţile de pe bandă, m-am adresat unui angajat ca să îi explic situaţia mea şi să completez un formular pentru bagaje dispărute sau întârziate. În schimb, arătosul şi amabilul agent al aeroportului îmi spunea să stau lângă bandă şi să aştept. Dar de ce să aştept? Nu există nicio şansă ca bagajul meu să fi fost transferat la timp în cala avionului meu de legătură. Pur şi simplu nicio şansă.

După 15 minute de aşteptare, agentul a scos un formular şi mi-a cerut să îl completez. Chiar când îmi căutam ceva de scris, am aruncat o privire spre banda ce fusese goală câteva minute înainte. Mi-a stat inima. „Nu pot să cred!” am exclamat. Bagajul meu se îndrepta încet spre locul unde stăteam. Da, mi-a stat inima de fericire! Nu ştiu cum s-a întâmplat aşa ceva şi nu am toate răspunsurile. Totuşi un lucru ştiu – Tatăl ceresc îmi cunoaşte nevoile.

Chiar şi în lucrurile mici din viaţa noastră, Dumnezeu Se interesează de noi. Aşa cum îi pasă de micile vrăbiuţe şi de crinii de pe câmp, lui Dumnezeu îi pasă de noi. Nu trebuie să ne facem griji cu privire la nimic, ci pur şi simplu să avem încredere în Tatăl nostru iubitor.

Unda Mei Lin Koh

Acest articol face parte din cartea „Înaintăm împreună” de Ardis Carolyn