Domnul este locul nostru de adăpost

Pe Domnul Dumnezeu îl fac locul meu de adăpost, ca să povestesc toate lucrările Tale. (Psalmii 73:28)

Am învăţat că în fiecare zi trebuie să fim pregătiţi ca şi cum ar fi ultima.

După ce am fost operată, am avut parte de un accident teribil de maşină. Eram cu soţul meu şi mergeam la o înmormântare împreună cu alţi trei membri ai bisericii. Cineva ne-a lovit din lateral, în partea soţului. Stâlpul de la mijlocul maşinii a intrat în interior mai bine de o jumătate de metru, iar maşina s-a răsturnat pe partea dreaptă, unde stăteam eu. Soţul a fost lovit la cap şi a rămas inconştient. A căzut peste mine ca un om mort. Iar eu, dedesubt, mă luptam pentru fiecare gură de aer. Cu toate acestea, Dumnezeu era acolo. La un moment dat, am închis ochii şi aşteptam să mor, dar Dumnezeu a vrut să trăiesc. Atunci când salvatorii au vrut să ne scoată, nu au reuşit cu uşurinţă. Cineva cu o rangă a spart parbrizul maşinii şi pe acolo am ieşit toţi cinci. Intre timp, soţul îşi revenise. Dumnezeu ne-a scăpat.

Vreau astăzi să spun că, dacă Dumnezeu doreşte să păstreze o viaţă de om, o păstrează chiar dacă acel om are de trecut prin multe încercări! Aş vrea să vă aduc aminte să trăiţi fiecare zi ca şi cum ar fi ultima, pentru că nu ştim niciodată care va fi aceea! Iar lucrul cel mai important în viaţa aceasta este să fii totdeauna împăcat cu Dumnezeu şi cu semenii.

Când eşti în faţa morţii, trăieşti un sentiment pe care nu l-ai avut niciodată. M-am gândit că, dacă aş mai trăi puţin, aş vrea să ştie ai mei cât de mult i-am iubit. Surorilor, investiţi cel mai mult timp în relaţia cu Dumnezeu şi cu familia! Iubiţi-vă soţul, iubiţi-vă copiii, pentru că, dacă veţi face lucrul acesta din toată inima, nu veţi regreta niciodată! Nu investiţi atât de mult în lucrurile trecătoare, pentru că în ce investeşti cel mai mult, cu aceea vei rămâne! Dacă investeşti în Dumnezeu şi în familie, când vor veni momente grele, vei constata că a meritat.

Mântuirea şi familia sunt valorile esenţiale şi din perspectiva veşniciei. Ce bucurie poate fi mai mare decât aceea de a fi alături de toţi cei dragi în ceruri? Ce altă investiţie merită mai multă atenţie decât aceasta?

„Am văzut un mare număr de îngeri aducând din cetate câte o coroană de slavă pentru fiecare sfânt, având numele scris pe ea. Isus cerea coroanele, îngerii I le aduceau şi, cu mâna Lui cea dreaptă, bunul Domn Isus aşeza coroanele pe capul sfinţilor. Apoi, în acelaşi fel, îngerii au adus harfele şi Isus le-a dăruit sfinţilor. […] Toate vocile s-au înălţat în laudă plină de mulţumire şi fericire. […] Apoi L-am văzut pe Isus conducând ceata celor răscumpăraţi prin porţile cetăţii” (Ellen G. White, Căminul adventist, pp. 498-499).

Aurelia Sandu, Bacău, Moldova