Dumnezeu nu rămâne dator

Omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie, şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuie judecate duhovniceşte. (1 Corinteni 2:14)

Am fost binecuvântată să mă nasc într-o familie de creştini adventişti şi să am o mamă deosebită, care începea fiecare zi la picioarele Mântuitorului, adunându-şi apoi cei opt copii în jurul Cuvântului vieţii.

Primind o educaţie creştină, nu mi-a fost greu să decid atunci când am fost pusă într-o situaţie în care Legea lui Dumnezeu intra în contradicţie cu regulile oamenilor. Eram în clasa a VIII-a. Examenul de admitere la liceu se anunţa dublat de un examen de capacitate ce avea să testeze cunoştinţele elevilor la patru materii de studiu. Era o situaţie nouă şi stresantă. Imediat ce am primit programarea examenului de capacitate, am constatat că proba de geografie şi istorie era programată sâmbăta. Următorul gând a fost: Eu nu pot merge la examen sâmbăta, dar Domnul va interveni!

Din ziua următoare, au început întrebările:

– Adina, ai văzut că o probă va fi sâmbăta? Ce vei face?

De fiecare dată, răspunsul meu era:

– Nu merg sâmbăta la examen.

Acest răspuns stârnea indignare, condamnare din partea colegilor şi a profesorilor, care încercau să mă determine să-mi schimb părerea. Dacă acasă mi se spunea că sunt mare şi hotărăsc singură înaintea Domnului, la şcoală eram numită iresponsabilă pentru că îmi puneam în pericol admiterea la un liceu bun şi deci viitorul. Dar eu eram hotărâtă să particip la probele din celelalte zile, iar la cea din Sabat… mă încredeam în Dumnezeu!

Biserica a înaintat cereri la Ministerul Educaţiei, făcând apel la drepturile omului! Eu însămi am depus o cerere la preşedintele comisiei pentru a susţine proba de geografie şi istorie sâmbătă seară sau duminică, dar mi s-a răspuns că, dacă ministerul nu a făcut nimic, dumnealui îi este imposibil să schimbe ceva. Şi aşa a fost, examenul s-a terminat, eu rămânând restantă cu proba amintită şi cu multe acuzaţii că îmi pierd un an din viaţă.

Dar Dumnezeu nu rămâne dator! Într-un final, Ministerul Educaţiei a hotărât ca toţi cei aflaţi în situaţia mea să dea proba restantă la sesiunea din toamnă. Se luau în calcul şi notele probelor susţinute în vară, iar în funcţie de nota finală a examenului, puteam să mergem la ce liceu dorim, fără un alt examen de admitere. Am fost admisă la Liceul Pedagogic, în cea mai bună clasă. Eram deci la cel mai bun liceu, în comparaţie cu toţi colegii mei de şcoală generală, care au intrat la şcoli mai puţin prestigioase. Domnul fie lăudat! El nu rămâne dator faţă de cei ce-L iubesc.

Adina Niţu, Transilvania de Sud