N-am pe nimeni…

Doamne, […] n-am pe nimeni să mă bage în scăldătoare când se tulbură apa şi, până să mă duc eu, se pogoară altul înaintea mea. (Ioan 5:7)

E atât de trist să fii bolnav timp de 38 de ani şi să n-ai pe nimeni care să te ajute, căruia să îi pese de tine. Dar iată că trece Isus pe acolo şi, pentru că El a venit ca să salveze, să vindece trupul şi sufletul, să desfacă lanţurile robiei păcatului, îl întreabă pe bolnav, la fel ca şi pe noi:

– Vrei să te faci sănătos?

Primind iertare şi vindecare de la Domnul Hristos, slăbănogul a sărit în picioare şi a simţit că nu mai este singur, că are pe Cineva care-l iubeşte.

Am citit mai de mult, la avizierul unei biserici, următorul pliant, care m-a răscolit foarte mult. „Au fost odată patru membri foarte ciudaţi, care mergeau la aceeaşi biserică: Cineva, Fiecare, Oricine şi Nimeni. Modul lor de viaţă era «foarte religios». De exemplu: Cineva îşi bârfea fratele, Fiecare ştia că acest lucru este păcat, Oricine putea să refuze să asculte, dar… Nimeni nu o făcea. Oricine şi Fiecare vorbeau despre Cineva, dar Nimeni nu le întrerupea conversaţia. Fiecare voia să se închine, dar nu mergea la biserică, deoarece nu vorbea cu Oricine. Fiecare se arăta credincios la biserică, dar de lucrat în biserică, lucra mai mult Nimeni. Când era nevoie de ceva sau de Cineva care să împartă invitaţii, Fiecare s-a gândit că Cineva va putea face aceste lucrări. Dar ştiţi cine le-a făcut în cele din urmă? Nimeni! A cincea persoană a vizitat acea biserică. Fiecare a crezut că Cineva îl va saluta. Oricine ar fi putut face acest lucru. Dar Nimeni n-a mers la el. Pe tine cum te cheamă? te întreabă Isus.”

Mi-a povestit soţul meu că, într-o zi, l-a vizitat pe un frate în vârstă, care a început să i se destăinuie. Pe lângă durerile fizice, avea şi o mulţime de probleme care-l frământau. Soţul meu l-a ascultat cu răbdare şi bună dispoziţie aproape o oră. Fericit, fratele i-a spus la despărţire:

– Vă mulţumesc că aţi venit pe la mine; aproape nimeni nu mă vizitează. Dar, mai ales, vă mulţumesc că m-aţi ascultat.

Să ne facem timp, atât pe parcursul săptămânii, cât şi în Sabat, să stăm de vorbă cu cei din jurul nostru, să le întindem o mână caldă, un zâmbet sincer, un pliant încurajator, o făgăduinţă, o asigurare de post şi rugăciune pentru situaţii de criză. Nimeni să nu se simtă singur în familia noastră, în biserica noastră, ci fiecare să poată spune: „Eu am pe cineva de încredere, care mă înţelege în orice situaţie, mă sfătuieşte, se roagă pentru mine şi stă alături de mine prin orice aş trece. În primul rând, este Isus, apoi sora cutare.” Vrei să fii tu această persoană?

Magdalena Toma, Muntenia