Ia acest copil şi creşte-l pentru Mine!

Eu n-am bucurie mai mare decât să aud despre copiii mei că umblă în adevăr. (3 Ioan 4)

Atunci când m-am căsătorit, mi-am dorit din toată inima ca şi în căminul nostru să se audă cântec dulce de copil şi să port în jurul gâtului cea mai frumoasă eşarfă: mânuţele îmbrăţişării lui gingaşe. Bunul Tată ceresc mi-a primit postul şi rugăciunile insistente şi mi-a dăruit trei perle: doi băieţi şi o fetiţă.

Dumnezeu îi spune fiecărei mame: „Ia acest copil şi creşte-l pentru Mine!” (parafrazare după textul din Exodul 2:9). Pentru a realiza acest mandat, eu şi soţul meu am considerat că prima condiţie a reuşitei în educarea spirituală a copiilor noştri este să-L avem pe Domnul Isus întronat în inimile noastre şi astfel ei să poată avea o imagine palpabilă despre dragostea şi caracterul lui Dumnezeu.

Al doilea secret pe care l-am experimentat, sub inspiraţia Duhul Sfânt, este dragostea necondiţionată. Copiii sunt diferiţi, dar nu trebuie să facem deosebire între ei, decât în modalităţile de a-i aborda cu o dragoste specială, adecvată fiecăruia. Folosind cuvinte de apreciere atunci când fac un lucru bun sau mustrându-i cu lacrimi în ochi – nu cu lovituri fizice sau cu vorbe urâte – atunci când greşesc, vor simţi că îi iubim şi ne preocupăm de binele lor vremelnic şi veşnic. Apelativele încărcate de căldură sufletească, precum: „comoara mea”, „iubirea mea”, „scumpa mea” şi altele, au creat punţi peste marea vieţii şi nimic nu va putea anihila dragostea noastră reciprocă.

Şi încă un secret extras din filele vieţii personale: disciplina de ambele părţi. Le-am spus copiilor: „înaintea lui Dumnezeu suntem egali; dacă observi o greşeală la mine, vii şi-mi spui. La fel voi proceda şi eu.” Desigur, exigenţa faţă de noi înşine, ca părinţi, creştea în felul acesta, dar nu ne-am sfiit să ne cerem iertare atunci când greşeam faţă de copiii noştri. În primii ani, am stat permanent cu ei pentru a le asigura cea mai bună educaţie, a le aşeza picioarele pe Stânca Veacurilor şi a le zidi temelia unui caracter durabil, prin care Dumnezeu să fie preamărit. Educaţia începe în familie, pe toate planurile, şi este completată în şcoală şi biserică; niciodată invers. Pe genunchi, împreună cu ei, am obţinut biruinţe frumoase.

Le-am acordat copiilor noştri timp de părtăşie, de audienţe personale şi confidenţiale, de povestit bucuriile şi tristeţile lor, biruinţele şi eşecurile lor; astfel ne-am legat unii de alţii pentru toată viaţa, în mod indestructibil.

Vă îndemn să staţi aproape de copiii dumneavoastră. Vorbiţi-le frumos, respectuos, afectiv. Timpul investit în formarea copiilor noştri pentru viaţa aceasta şi pentru viaţa veşnică va fi din belşug răsplătit.

Magdalena Toma, Muntenia