Mărturia mea
Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare.
(Isaia 41:10)
M-am trezit într-o dimineaţă de noiembrie cântând un cântec despre revenirea lui Isus. La versul „Ce dimineaţă plină de lumină / Când cei morţi vor învia”, am lăcrimat puţin, căci exact cu două luni în urmă îl înmormântasem pe soţul meu, care avea 50 de ani. Şi pe când îmi terminam devoţionalul, i-am mulţumit în gând lui Lorraine Sweetland, care scrisese pentru acea dimineaţă despre speranţa binecuvântată pe care o avem. Abia aştept să îi reîntâlnesc pe cei iubiţi – soţul meu, părinţii şi surorile mele.
Deşi discutasem cu soţul meu despre despărţirea pe care moartea o produce şi despre felul în care celălalt va face faţă, nu cred că vreunul dintre noi şi-ar fi putut da seama de imensitatea pierderii. Acum, că nu mai este, am devenit conştientă că trebuie să iau decizii fără să îi cer părerea. Şi niciodată nu m-am gândit că el nu va mai fi acolo ca să schimbe filtrul hotei, să modifice temperatura termostatului, să aibă grijă de maşină şi multe, multe altele. Amândurora ne plăcea să cultivăm legume. Împreună plantam, pliveam şi culegeam. Mă tot întreb cum va fi la primăvară, când voi începe grădinăritul.
Aveam obiceiurile noastre de închinare, de care acum nu ne mai puteam bucura împreună. Când ne trezeam dimineaţa, făceam patul împreună, ne închinam, ne îmbrăţişam, pregăteam micul dejun împreună şi apoi plecam la treburile noastre fiecare. Toate acestea îmi lipsesc foarte mult. Închinarea de vineri seara era foarte specială – cântam şi citeam mai mult.
Nu mai găsesc uşi închise între 12:00 şi 12:30, pentru că nu mai e nimeni care să se roage în casă la ora aceea. Era unul din momentele în care soţul meu se reîncărca spiritual şi îmi făcea atât de bine să îl aud spunându-mi: „Tocmai I-am mulţumit lui Dumnezeu pentru tine şi L-am rugat să te binecuvânteze în continuare.”
Câteodată, singurătatea este alungată de rude şi prieteni. Familia de la biserică îmi este aproape şi mă susţine, însă mie mi-e dor de cel care mi-a purtat de grijă de-a lungul anilor. Dumnezeu îmi arată că mă iubeşte şi are grijă de mine atunci când oamenii îmi spun: „Mă rog pentru tine” sau: „Mă gândeam la tine şi am sunat să văd ce mai faci.” Dumnezeu îmi cunoaşte suferinţa şi îi pasă. Mă rog ca El să Se întoarcă în curând, pentru a pune capăt suferinţei morţii şi pentru a face ca veşnicia să devină realitate.
MISSILENE B. EDWARDS
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO
