Pe când se duceau ele să cumpere untdelemn, a venit mirele: cele ce erau gata au intrat cu el în odaia de nuntă şi s-a încuiat uşa.

(Matei 25:10)

Am locuit într-o ţară străină mai bine de zece ani şi în fiecare vară mergeam acasă în concediu. Părinţii mei abia aşteptau să mă vadă măcar o dată pe an, fiind singura lor fiică.

Ori de câte ori o sun pe mama, ea se interesează despre cum îmi merge şi despre sănătatea mea. Cu o lună înainte de concediu, încep să mă pregătesc pentru reîntâlnire. De obicei, merg pe jos în fiecare zi, însă cu o săptămână înainte de concediu sunt atentă la ce mănânc, aşa încât să fiu în formă şi să ard caloriile în plus. Pe lângă aceasta, merg la salon pentru a-mi îngriji pielea şi pentru a-mi face faţa să arate bine. (În restul anului, chiar nu mă preocupă lucrul acesta în mod deosebit.) Când merg acasă, iau cu mine cele mai bune rochii ca să o impresionez pe mama, iar ea să se poată simţi mândră şi să poată spune şi altora ce fată drăguţă şi tinerică are.

Soţul şi fiii mei mă tachinează spunând: „Ai peste 40 de ani şi mama ta ar vrea să arăţi la fel ca o puştoaică! Şi numai ca să îi faci ei plăcere recurgi la tot felul de trucuri care nu te-ar preocupa în restul anului.”

E adevărat. Mă pregătesc intens pentru întâlnirea cu mama. Felul în care decurg lucrurile mă face să mă gândesc la Tatăl meu ceresc. Îl vom întâlni în curând, deşi nu ştim exact când. Însă nu ne putem întâlni cu El pur şi simplu, aşa cum suntem. Pentru întâlnirea cu El trebuie să ne pregătim puţin.

Apocalipsa 22:14 spune: „Ferice de cei ce îşi spală hainele, ca să aibă drept la pomul vieţii şi să intre pe porţi în cetate!”

Pentru orice creştin, faptul că păzeşte o poruncă, fie ea şi aceea a Sabatului, nu e suficient ca să fie pregătit pentru întâlnirea cu El. Deşi păzirea poruncilor nu ne va mântui — numai sângele lui Isus ne poate mântui -, ar trebui să ne dăm toată silinţa, cu ajutorul Său, să respectăm poruncile, pentru că El ne-a cerut acest lucru. Cum ne pregătim pentru întâlnirea cu El? îi dăm Lui inimile şi vieţile noastre şi acceptăm că suntem mântuiţi prin harul Său. Dezvoltăm o relaţie personală cu Mântuitorul. Să ne pregătim astfel încât, atunci când Mântuitorul va reveni pe norii cerului, să îl putem întâmpina şi să putem petrece veşnicia împreună cu El.

HEPZI CHRISTOPHER

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO