Din doi bărbaţi care vor fi la câmp, unul va fi luat şi altul va fi lăsat. Din două femei care vor măcina la moară, una va fi luată şi alta va fi lăsată. Vegheaţi dar, pentru că nu ştiţi în ce zi va veni Domnul vostru.

(Matei 24:40-42)

Simţeam un amestec de teamă şi entuziasm. Pentru prima dată în viaţa mea zburam cu avionul din ţara mea nativă, Filipine, în Germania. Călătoream singură, dar mi-am făcut repede prieteni în aeroport printre cei care erau programaţi pentru acelaşi zbor. Avionul meu a aterizat în Cairo, Egipt, la ora patru dimineaţa pentru o escală destul de lungă în drum spre Frankfurt, Germania. Operatorul de la ghişeu ne-a dat numărul porţii la care urma să ne îmbarcăm pentru următorul zbor, aşa că ştiam unde să aşteptăm avionul. Urma o aşteptare lungă, aşa că am hoinărit prin aeroport, unde am întâlnit o altă tânără filipineză care ne-a invitat să aşteptăm în camera ei de hotel. Am petrecut un timp frumos împreună, făcând poze, mâncând şi sporovăind. Apoi, am mers la poarta care ne fusese indicată pentru îmbarcare. Orele treceau. Am devenit neliniştite când ni s-a părut că vedem exact avionul nostru decolând de la o poartă mai îndepărtată.

Cele două prietene m-au rugat să întreb pe cineva ce se întâmplase. Tocmai ce îmi dădusem demisia ca reprezentant de vânzări pentru cărţi religioase şi de sănătate, aşa că eram obişnuită să vorbesc cu necunoscuţi. L-am rugat pe Dumnezeu să mă conducă şi am vorbit cu managerul aeroportului. A verificat în calculator şi aşa era, numele noastre se aflau pe lista pasagerilor pentru avionul pe care tocmai îl văzusem decolând.

Am aflat mai târziu că schimbarea porţii pentru zborul nostru fusese anunţată de nenumărate ori, dar noi n-am ştiut pentru că eram la hotel. Bagajele noastre urmau să ajungă în Frankfurt, dar noi eram încă în Egipt. Nu mai erau locuri disponibile pentru zborul următor, aşa că trebuia să mai stăm în Cairo încă două zile. Asta da problemă! Nu aveam decât puţini bani. Eu aveam la mine doar 20 de dolari în geantă şi o banană răscoaptă în bagajul de mână. Am continuat să strig la Dumnezeu pentru ajutor.

Am vorbit cu managerii aeroportului, explicându-le situaţia dificilă, şi am fost foarte fericite când ne-au întins trei tichete pentru masă şi cazare gratuite. Slavă Domnului pentru că ne-au rezolvat problema şi ne-au dat ceea ce am avut nevoie. Totuşi nu a fost o experienţă prea plăcută. Dar oare cum ar fi dacă, atunci când vine Isus, vom fi atât de ocupaţi, făcându-ne toate plăcerile, încât să uităm de viaţa noastră spirituală? Cum ar fi să nu ne dăm seama că suntem atât de prinşi în agitaţia lumii, încât ratăm avertizarea din Cuvântul Său, fiind găsiţi nepregătiţi? Eu n-aş vrea să fiu lăsată în urmă când vine Isus! Haideţi să veghem şi să fim gata!

LOIDA GULAJA LEHMANN

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO