M-a ridicat și mi-a oferit o a doua șansă
Atunci se va vedea Fiul omului venind pe nori cu mare putere şi cu slavă. Atunci va trimite pe îngerii Săi şi va aduna pe cei aleşi din cele patru vânturi, de la marginea pământului până la marginea cerului.
(Marcu 13:26,27)
„Trâmbiţi, sunaţi peste cer şi pământ: vine Isus în curând!” Acesta era semnalul sonor al unui program religios la un post de radio local în anii ’70.
Eram o tânără de 21 de ani pe atunci, terminasem liceul şi lucram în administraţia publică în Ghana. Îmi plăcea atât de mult acel program, încât uneori mă mai ciondăneam cu mătuşa mea, pentru că aparatul de radio era al ei şi voia şi ea să asculte programul ei preferat. Îmi plăcea să ascult la radio, dar eu nu aveam un aparat al meu. Atât de mult îmi plăcea acest program, încât îmi făceam timp să-l ascult oriunde mă aflam, indiferent cât de ocupată aş fi fost.
Dar cine finanţa un astfel de program? Nu mi-am bătut capul să aflu, deşi numărul lor de telefon era dat la fiecare sfârşit de emisiune. Dar semnalul sonor îmi răsuna mereu în minte. Născută, crescută, şcolarizată, botezată şi primind binecuvântarea într-o biserică protestantă conducătoare, consideram mersul la biserică duminica drept ceva indispensabil. La terminarea liceului însă ajunsesem să merg la biserică doar ocazional. Aşa au decurs cei 20 de ani din viaţa mea, înainte de a descoperi această emisiune. Dumnezeu m-a păstrat în viaţă ca să-mi ofere o a doua şansă.
El este Dumnezeul omniprezent. El Se află peste tot. Privirea Lui este aţintită asupra oricărei persoane şi asupra fiecărui loc, pentru că El este Creatorul şi Lui îi aparţin toate. El a mers alături de mine şi mi-a îndrumat paşii pe urmele Sale. El mi-a oferit neprihănirea Sa. El mi-a vorbit cu o voce caldă. Şi, în final, m-a protejat, acoperindu-mă cu aripile Sale. Mi-a oferit o a doua şansă. De aceea sunt fericită!
Am auzit vocea lui Dumnezeu la începutul anilor ’70, dar nu i-am dat atenţie. Când I-am răspuns, cu ani mai târziu, am spus: „Nu înţeleg de ce harul uimitor al lui Dumnezeu mi-a fost făcut cunoscut!” („Ştiu în cine am crezut”, un imn de Daniel W. Whittle.)
Isus Hristos Se întoarce curând, şi El are nevoie de bărbaţi şi femei care să dea curs chemării. Astăzi, El are braţele întinse spre noi. El bate la uşa inimii tale şi-ţi oferă o a doua şansă de a avea o relaţie cu El şi a te bucura de viaţa veşnică.
CHÂRLOTTE OSE1-AGYEMAN
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO