Ezechiel 9
EZECHIEL 9
1. Apoi a strigat cu glas tare la urechile mele: „Apropiați-vă, voi, care trebuie să pedepsiți cetatea, fiecare cu unealta lui de nimicire în mână!”
2. Și iată că au venit șase oameni de pe drumul porții de sus dinspre miazănoapte, fiecare cu unealta lui de nimicire în mână. În mijlocul lor era un om îmbrăcat într-o haină de in și cu o călimară la brâu. Au venit și s-au așezat lângă altarul de aramă.
3. Slava Dumnezeului lui Israel s-a ridicat de pe heruvimul pe care era și s-a îndreptat spre pragul casei, și El a chemat pe omul acela care era îmbrăcat cu haina de in și care avea călimara la brâu.
4. Domnul i-a zis: „Treci prin mijlocul cetății, prin mijlocul Ierusalimului, și fă un semn pe fruntea oamenilor care suspină și gem din pricina tuturor urâciunilor care se săvârșesc acolo.”
5. Iar celorlalți le-a zis în auzul meu: „Treceți după el în cetate și loviți; ochiul vostru să fie fără milă și să nu vă îndurați!
6. Ucideți și nimiciți pe bătrâni, pe tineri, pe fecioare, pe copii și pe femei, dar să nu vă atingeți de niciunul din cei ce au semnul pe frunte! Începeți însă cu Locașul Meu cel Sfânt!” Ei au început cu bătrânii care erau înaintea Templului.
7. Și El le-a zis: „Spurcați casa și umpleți curțile cu morți!… Ieșiți!…” Ei au ieșit și au început să ucidă în cetate.
8. Pe când ucideau ei astfel și eu stăteam încă singur acolo, am căzut cu fața la pământ și am strigat: „Ah, Doamne Dumnezeule, vrei să nimicești oare tot ce a mai rămas din Israel, vărsându-Ți urgia asupra Ierusalimului?”
9. El mi-a răspuns: „Nelegiuirea casei lui Israel și Iuda este mare, peste măsură de mare! Țara este plină de omoruri și cetatea este plină de nedreptate, căci ei zic: ‘Domnul a părăsit țara și Domnul nu vede nimic!’
10. De aceea și Eu voi fi fără milă și nu Mă voi îndura, ci voi face să cadă asupra capului lor faptele lor.”
11. Și iată că omul cel îmbrăcat în haina de in și care avea călimara la brâu a adus următorul răspuns: „Am făcut ce mi-ai poruncit!”