Studiul 2

Luni , 8 octombrie 2012

 

Nu cuvintele Bibliei sunt inspirate, ci oamenii sunt inspiraţi. Inspiraţia nu acţionează asupra cuvintelor sau a expresiilor omului, ci asupra omului însuşi, care, sub influenţa Duhului Sfânt, primeşte gânduri. Dar cuvintele primesc amprenta minţii omului. Gândirea divină este împărtăşită. Mintea şi voinţa divină sunt combinate cu mintea şi cu voinţa omului şi, prin urmare, cuvintele omului sunt cuvintele lui Dumnezeu.” (Ellen G. White, Solii alese, cartea 1, pag. 21)

Cum ne ajută acest paragraf să înţelegem cum funcţionează inspiraţia biblică?

Când vine vorba despre inspiraţie, oamenii insistă să evidenţieze textele pe care le consideră problematice. Să luăm, de exemplu, cuvintele scrise deasupra capului lui Isus, pe cruce. Potrivit cu Matei 27:37, inscripţia era: „Acesta este Isus, Împăratul iudeilor”; potrivit cu Marcu 15:26, „Împăratul iudeilor”; potrivit cu Luca 23:38, „Acesta este Împăratul iudeilor”. Cum explicăm aceste diferenţe?

După cum Biblia însăşi afirmă, „toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu” şi este demnă de încredere; totuşi relatările despre inscripţia de pe crucea lui Isus sunt diferite. Aceasta ne arată că inspiraţia permite exprimări diferite ale unei idei sau ale unui eveniment, în măsura în care descrierea este adecvată. Acolo unde o aproximare generală este o exprimare adecvată (cum se întâmplă şi cu inscripţia de pe cruce), inspiraţia o acceptă. Pe de altă parte, atunci când este necesară exactitatea (de exemplu, în 1 Împăraţi 6:1), inspiraţia oferă informaţia exactă şi ar trebui să fie acceptată ca atare.

4. Compară Faptele 1:18 cu Matei 27:5. Ce deosebiri există între aceste două relatări ale morţii lui Iuda?

Fapte 1

18. Omul acesta a dobândit un ogor cu plata nelegiuirii lui, a căzut cu capul în jos, a plesnit în două prin mijloc şi i s-au vărsat toate măruntaiele.”

Matei 27

5. Iuda a aruncat arginţii în Templu şi s-a dus de s-a spânzurat.

Criticii Bibliei susţin de multă vreme că versetele acestea oferă relatări diferite despre moartea lui Iuda. Totuşi cercetările recente au demonstrat că termenul tradus cu „a căzut cu capul în jos”, din Faptele 1:18, înseamnă şi „a se umfla”. Prin urmare, probabil că după ce s-a spânzurat, Iuda nu a fost descoperit decât în momentul când corpul lui s-a umflat şi i s-au vărsat intestinele. Ceea ce la început pare a fi o contradicţie se dovedeşte, în final, a nu fi deloc aşa.

Cea mai mare parte a Bibliei nu pune probleme. Unde există unele întrebări legate de aparentele „erori” sau „contradicţii”, atitudinea prudentă recomandată este cea de smerenie. Cine ştie câţi oameni şi-au pierdut credinţa din cauză că şi-au concentrat atenţia asupra „textelor-problemă”! Noi nu suntem chemaţi să judecăm Cuvântul, ci să ascultăm de el!

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO