Studiul 6

Luni , 6 februarie 2012

 

De regulă, atunci când începem să le vorbim despre Lege şi despre Sinai, oamenii ne oferă răspunsul tipic: Cele Zece Porunci au fost date evreilor pentru prima dată la Sinai şi, prin urmare, sunt o instituţie evreiască sau vechi-testamentală şi nu mai sunt valabile astăzi.

Dacă ar fi adevărat, atunci păcatul nu a existat înainte de Sinai, întrucât păcatul este călcarea Legii (1 Ioan 3:4)! Dar în Geneza descoperim numeroase dovezi cu privire la existenţa Legii lui Dumnezeu înainte de Sinai.

1Ioan 3

4. Oricine face păcat face şi fărădelege; şi păcatul este fărădelege.

Geneza 1 şi 2 conţin descrierea lucrurilor desăvârşite pe care le-a creat Dumnezeu. În Geneza 3, este consemnată căderea în păcat a lui Adam, iar în Geneza 4 este relatată prima crimă. De unde a ştiut Cain că se făcea vinovat de uciderea fratelui, dacă la momentul acela nu exista o lege care să declare că a ucide e păcat?

Dumnezeu a denunţat uciderea în legământul încheiat cu Noe după potop, cu mult timp înainte de Sinai (Gen. 9:6).

Geneza 9

6. Dacă varsă cineva sângele omului, şi sângele lui să fie vărsat de om; căci Dumnezeu a făcut pe om după chipul Lui.

În cea mai veche carte a Bibliei, Iov, Dumnezeu laudă neprihănirea lui Iov de două ori. Ce spune El cu privire la caracterul lui Iov? (Iov 1:8; 2:3) Este evident că atunci exista deja un standard al binelui şi al răului. Iov a trăit cu mult timp înaintea exodului şi nici măcar nu făcea parte din poporul evreu.

Iov 1

8. Domnul a zis Satanei: „Ai văzut pe robul Meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pământ. Este un om fără prihană şi curat la suflet, care se teme de Dumnezeu şi se abate de la rău.”

Iov 2

3. Domnul a zis Satanei: „Ai văzut pe robul Meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pământ. Este un om fără prihană şi curat la suflet. El se teme de Dumnezeu şi se abate de la rău. El se ţine tare în neprihănirea lui, şi tu Mă îndemni să-l pierd fără pricină.”

3. Cum ne ajută Iov 24:14,15 să înţelegem că existau standarde clare pentru bine şi pentru rău?

Iov 24

14. Ucigaşul se scoală în revărsatul zorilor, ucide pe cel sărac şi lipsit, şi noaptea fură.
15. Ochiul preacurvarului pândeşte amurgul: „Nimeni nu mă va vedea”, zice el, şi îşi pune o maramă pe faţă.

Când Avraam l-a minţit pe Abimelec cu privire la Sara, Dumnezeu l-a mustrat pe Avraam pentru înşelătorie. Şi, deşi Abimelec era împărat în Gherar şi nu făcea parte din poporul ales, Dumnezeu l-a tras la răspundere pe baza aceluiaşi standard de puritate maritală care se găseşte în Decalog şi i-a poruncit să o trimită pe Sara înapoi la Avraam (vezi Gen. 20:9).

Geneza 20

9. Abimelec a chemat şi pe Avraam şi i-a zis: „Ce ne-ai făcut? Şi cu ce am păcătuit eu împotriva ta, de ai făcut să vină peste mine şi peste împărăţia mea un păcat atât de mare? Ai făcut faţă de mine lucruri care nu trebuiau nicidecum făcute.”

4. Ce îi spune Dumnezeu lui Isaac despre tatăl său, Avraam? Gen. 26:4,5

Geneza 26

4. Îţi voi înmulţi sămânţa, ca stelele cerului; voi da seminţei tale toate ţinuturile acestea; şi toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta, ca răsplată,
5. pentru că Avraam a ascultat de porunca Mea şi a păzit ce i-am cerut, a păzit poruncile Mele, orânduirile Mele şi legile Mele.”

Geneza 26:5 este un text fascinant, deoarece în originalul ebraic apar patru cuvinte (mshmrt, mzvot, huqot şi torot – de la Torah, „lege”) care exprimă faptul că Avraam a ascultat. Printre poruncile, legile şi orânduirile de care a ascultat Avraam se numără în mod cert şi Decalogul.

La îndemnul lui Dumnezeu, Iacov s-a întors la Betel ca să construiască un altar. El a simţit atunci nevoia după o redeşteptare spirituală în familia sa. Ce le-a cerut membrilor familiei sale să facă? (Vezi Gen. 35:2,3.)

Geneza 35

2. Iacov a zis casei lui şi tuturor celor ce erau cu el: „Scoateţi dumnezeii străini care sunt în mijlocul vostru, curăţaţi-vă şi schimbaţi-vă hainele,
3. ca să ne sculăm şi să ne suim la Betel; căci acolo voi ridica un altar Dumnezeului care m-a ascultat în ziua necazului meu şi care a fost cu mine în călătoria pe care am făcut-o.”

Afirmaţia că înainte de Sinai nu a existat nicio lege este în mod clar neîntemeiată, dacă analizăm relatările biblice despre viaţa de dinainte de Sinai.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO