[marți, 7 martie] Începe cu nevoile personale

 

 

În vremurile Vechiului Testament, mulți dintre copiii lui Israel erau agricultori și păstori. Prin urmare, unele făgăduințe ale lui Dumnezeu erau formulate într-un limbaj agricol. De exemplu, în Proverbele 3:9,10, Dumnezeu spune că, dacă Îi suntem credincioși din punct de vedere financiar, „grânarele [ne] vor fi pline de belșug”. Probabil că mulți creștini nu au un grânar în zilele noastre. Așadar, înțelegem că Dumnezeu ne va binecuvânta activitatea de la serviciu sau afacerea pe care o deținem, dacă suntem dispuși să ne supunem Lui și să Îl ascultăm.

 

3. Citește Proverbele 27:23-27. Cum ai interpreta în dreptul creștinilor de azi îndemnul: „Îngrijește bine de oile tale și ia seama la turmele tale”?

 

Proverbele 27:23-27

„23 Îngrijeşte bine de oile tale, şi ia seama la turmele tale. 24 Căci nicio bogăţie nu ţine veşnic nici cununa nu rămâne pe vecie. 25 După ce se ridică fânul, se arată verdeaţa nouă, şi ierburile de pe munţi sunt strânse. 26 Mieii sunt pentru îmbrăcăminte şi ţapii, pentru plata ogorului; 27 laptele caprelor ţi-ajunge pentru hrana ta, a casei tale şi pentru întreţinerea slujnicelor tale”.

 

Oricât ar avertiza Biblia în privința bogaților care îi disprețuiesc pe săraci sau care sunt lacomi când vine vorba de bogățiile lor, Scriptura nu condamnă bogăția sau eforturile oamenilor de a o dobândi, atâta vreme cât nu recurg la mijloace necinstite sau la asuprire. De fapt, textele de mai sus indică faptul că ar trebui să fim sârguincioși în chestiunile financiare, pentru a avea suficient pentru noi și pentru familia noastră. „Laptele caprelor ți-ajunge pentru hrana ta, a casei tale și pentru întreținerea slujnicelor tale” (Proverbele 27:27). Pentru zilele noastre am putea reformula astfel acest verset: „Verifică-ți extrasele de cont și analizează-ți situația financiară.” Sau: „Fă un bilanț și înțelege raportul dintre datorii și fondurile pe care le deții.”

 

Din când în când în timpul anilor productivi, ar fi bine să îți reconsideri testamentul sau alte acte, precum și valorile pe care le deții, și să le actualizezi, dacă este cazul. Testamentul și conturile fiduciare sunt întocmite ca mijloc de protecție în caz de deces prematur sau de incapacitate de decizie. Ideea este să plănuiești din timp ce se va întâmpla cu bunurile tale după ce nu vor mai fi alte tale.

 

O bună administrare a lucrurilor cu care ne-a binecuvântat Dumnezeu nu înseamnă doar ce facem cu ce avem cât trăim, ci și ce se întâmplă după ce nu vom mai fi – pentru că, dacă Domnul nu revine în timpul vieții noastre, noi vom muri, în timp ce posesiunile noastre materiale vor rămâne în urmă. Prin urmare, depinde de noi să luăm măsuri ca lucrurile cu care am fost binecuvântați să devină o binecuvântare pentru alții și să contribuie la înaintarea lucrării lui Dumnezeu.

 

„Nicio bogăție nu ține veșnic” (Proverbele 27:24). De ce este important să avem mereu în minte gândul acesta?

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO