CEL BLÂND ȘI SMERIT
S-a dezbrăcat pe Sine Însuși și a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor.
Filipeni 2:7
Venind să locuiască aici, cu noi, Isus avea să-L dezvăluie pe Dumnezeu atât oamenilor, cât și îngerilor. El era Cuvântul lui Dumnezeu – gândul lui Dumnezeu făcut să se audă. În rugăciunea pentru ucenicii Săi, El spune: „Le-am făcut cunoscut Numele Tău” – „plin de îndurare și milostiv, îndelung răbdător, plin de bunătate și adevăr” – „ca iubirea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei și Eu în ei”. Dar descoperirea aceasta nu le-a fost dată numai copiilor Săi de pe pământ. Mica noastră lume este cartea de studiu a universului. Scopul minunat al harului lui Dumnezeu, taina iubirii răscumpărătoare, constituie subiectul pe care îngerii doresc să-l adâncească și care va face obiectul studiului lor de-a lungul veacurilor nesfârșite. Atât cei răscumpărați, cât și ființele necăzute vor descoperi în crucea lui Hristos știința și cântecul lor. Se va vedea că slava ce strălucește pe fața lui Isus este slava iubirii care se jertfește pe sine. În lumina de la Calvar se va vedea că legea iubirii care renunță la sine este legea vieții pentru pământ și pentru cer, că iubirea care „nu caută folosul său” își are izvorul în inima lui Dumnezeu și că în Cel Blând și Smerit se manifestă caracterul Aceluia care locuiește în lumina de care niciun om nu se poate apropia.
La început, Dumnezeu era revelat în toate lucrările creației. Hristos a fost Acela care a întins cerurile și a pus temeliile pământului. Mâna Lui a fost aceea care a plasat lumile în spațiu și a modelat florile câmpului. „El întărește munții prin tăria Lui.” „A Lui este marea, El a făcut-o” (Psalmii 65:6; 95:5). El a fost Cel care a umplut pământul cu frumusețe și văzduhul cu cântece. Şi pe toate câte sunt pe pământ, în aer și pe cer, El a scris mesajul iubirii Tatălui.
Deși păcatul a deteriorat opera perfectă a lui Dumnezeu, semnătura Sa persistă. Chiar și acum, toate lucrurile create proclamă gloria Celui Preaînalt. Nu este nimic în afară de sufletul egoist al omului care să trăiască pentru sine. Nicio pasăre care spintecă văzduhul în zborul ei, niciun animal care se mișcă pe pământ nu trăiește pentru sine, ci pentru a sluji vieții altuia. Nu este nicio frunză a pădurii ori firicel firav de iarbă care să nu aibă de făcut o lucrare. Fiecare copac, arbust și frunză pulsează acel element al vieții fără de care nici omul, nici animalele n-ar putea trăi; iar omul și animalele, la rândul lor, slujesc existenței copacului, arbustului și frunzei. Florile își răspândesc parfumul și își expun frumusețea pentru fericirea lumii. (Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, pp. 19–21)
În lumea de astăzi, blândețea este considerată slăbiciune. Cum aș putea să exemplific blândețea lui Hristos în această lume frământată din greu, fără să devin pasiv și inactiv?
Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO
