1. Care este mesajul din Romani 10,1-4? Cum putem să fim astăzi în pericolul de a căuta să ne stabilim o „neprihănire proprie”?

Romani 10

1 Fraţilor, dorinţa inimii mele şi rugăciunea mea către Dumnezeu pentru Israeliţi, este să fie mîntuiţi.
2 Le mărturisesc că ei au rîvnă pentru Dumnezeu, dar fără pricepere:
3 pentrucă, întrucît n-au cunoscut neprihănirea, pe care o dă Dumnezeu, au căutat să-şi pună înainte o neprihănire a lor înşişi, şi nu s’au supus astfel neprihănirii, pe care o dă Dumnezeu.
4 Căci Hristos este sfîrşitul Legii, pentruca oricine crede în El, să poată căpăta neprihănirea.

Legalismul se poate manifesta în multe forme, unele mai subtile ca altele. Cei care privesc la ei înşişi, la faptele lor bune, la dieta lor, la cât de strict respectă Sabatul, la toate lucrurile pe care nu le fac sau la lucrurile bune pe care le-au realizat – chiar şi cu intenţiile cele mai bune – cad în capcana legalismului. În fiecare clipă din viaţa noastră, trebuie să avem în atenţie sfinţenia lui Dumnezeu, în contrast cu păcătoşenia noastră. Aceasta este calea cea mai sigură de a ne proteja de orice fel de gândire care îi conduce pe oameni la căutarea „propriei neprihăniri”, care este în contradicţie cu neprihănirea lui Hristos.

Romani 10,4 este un text important, care surprinde esenţa întregului mesaj al lui Pavel din Romani. Mai întâi, trebuie să avem în vedere contextul. Mulţi iudei „au căutat să-şi pună înainte o neprihănire a lor înşişi” (Romani 10,3) şi să caute „neprihănirea pe care o dă Legea” (Romani 10,5). Totuşi, prin venirea lui Mesia, a fost prezentată adevărata cale a neprihănirii. Neprihănirea le-a fost oferită tuturor celor care aveau să-şi pună credinţa în Hristos. El a fost Cel spre care îndrumase sistemul ceremonial din vechime.

Romani 10

5 În adevăr, Moise scrie că omul care împlineşte neprihănirea, pe care o dă Legea, va trăi prin ea.

Chiar dacă includem Cele Zece Porunci în definiţia Legii aici, nu înseamnă că Cele Zece Porunci au fost înlăturate. Legea morală scoate în evidenţă păcatele noastre, greşelile noastre, lipsurile noastre şi ne arată nevoia de un Mântuitor, nevoia de iertare, nevoia noastră de neprihănire, care se află numai în Isus. În sensul acesta, Hristos este „sfârşitul” Legii. Aici, cuvântul grecesc pentru „sfârşit” este teloes, care poate fi tradus şi prin „scop”, sau „ţintă”. Hristos este scopul final al Legii, prin faptul că scopul Legii este să ne conducă la Isus.

A înţelege textul acesta ca pe o învăţătură că Poruncile – îndeosebi a patra (la care se referă în realitate unii) – sunt anulate acum înseamnă a trage o concluzie care este contrară cu aşa de multe dintre celelalte declaraţii ale lui Pavel şi ale Noului Testament.

Ai fost vreodată mândru de cât de bun eşti, îndeosebi în comparaţie cu alţii? Poate că eşti „mai bun”, dar contează? Compară-te cu Hristos, apoi gândeşte-te cât de bun eşti în realitate.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO