[vineri, 18 decembrie] Un gând de încheiere

 

 

„Nicio altă instituție încredințată iudeilor n-a urmărit atât de mult să-i deosebească de neamurile din jurul lor cum a făcut-o Sabatul. Dumnezeu a intenționat ca păzirea lui să-i arate ca închinători ai Săi. Trebuia să fie un semn al despărțirii lor de idolatrie, al legăturii lor cu adevăratul Dumnezeu. Dar, pentru a sfinți Sabatul, și oamenii trebuie să fie sfinți. Prin credință, ei trebuie să ajungă părtași la neprihănirea lui Hristos. Când i s-a dat lui Israel porunca: «Adu-ți aminte de ziua de odihnă ca s-o sfințești», Domnul a mai spus și «Să-Mi fiți niște oameni sfinți» (Exodul 20:8; 22:31). Numai în felul acesta Sabatul putea să-i deosebească pe israeliți ca închinători ai lui Dumnezeu.” „Prin urmare, Sabatul este un semn al puterii lui Hristos de a ne sfinți … Ca semn al puterii Sale sfințitoare, Sabatul le este dat tuturor acelora care, prin Hristos, devin o parte a Israelului lui Dumnezeu.” – Ellen G. White, „Hristos, Lumina lumii”, pp. 283, 288–289.

 

 

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO