Materialismul şi identitatea noastră

Sunt mulţi oameni care Îl iubesc pe Dumnezeu. Ei sunt atât de legaţi de El, încât materialismul nu poate rupe această relaţie.

10. Ce înseamnă să fim ai lui Dumnezeu? În ce eroare existențială ne poate duce materialismul?

Deuteronomul 7:6
Căci tu eşti un popor sfânt pentru Domnul Dumnezeul tău; Domnul Dumnezeul tău te-a ales, ca să fii un popor al Lui dintre toate popoarele de pe faţa pământului.

1 Petru 2:9
Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată;

1 Timotei 6:17,18
17. Îndeamnă pe bogaţii veacului acestuia să nu se îngâmfe şi să nu-şi pună nădejdea în nişte bogăţii nestatornice, ci în Dumnezeu, care ne dă toate lucrurile din belşug, ca să ne bucurăm de ele.
18. Îndeamnă-i să facă bine, să fie bogaţi în fapte bune, să fie darnici, gata să simtă împreună cu alţii,

Domnul Isus spune: „Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele… Despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic” (Ioan 15:5). Relaţia este directă şi clară. „Orice ascultare adevărată vine din inimă. Hristos a lucrat în felul acesta. Şi, dacă noi consimţim, El Se va identifica în aşa măsură cu gândurile şi cu ţintele noastre, încât va lega inima şi mintea noastră cu voinţa Sa, astfel că, atunci când ascultăm de El, vom împlini propriile îndemnuri” – Ellen G. White, Viaţa lui Iisus, ed. 2015, p. 575.

Materialismul ne determină să ne definim pe noi înşine prin ceea ce deţinem şi ce putem cumpăra. Iacov ne avertizează: „Aurul şi argintul vostru au ruginit şi rugina lor va fi o dovadă împotriva voastră; ca focul are să vă mănânce carnea! V-aţi strâns comori în zilele din urmă!” (Iacov 5:3). Cuvântul „a strânge” de aici are sensul de a acumula, de a agonisi. Mulţi îşi găsesc identitatea în comorile pe care le agonisesc, fie ele multe ori puţine (Luca 12:19-21).

Materialismul este o formă de confuzie de identitate. Aceasta înseamnă că, pentru mulţi dintre noi, identitatea se contopeşte cu posesiunile noastre. Posesiunile ne acaparează inima, gândurile (Matei 6:21). Unii spun: „Fără lucrurile mele, nu sunt nimic.” Ce trist să ne identificăm doar prin averile noastre pământeşti! Ce mod superficial, efemer şi, în ultimă instanţă, inutil de a ne trăi viaţa, mai ales dacă pretindem că suntem creştini! Prin cine sau prin ce ne identificăm: prin faptul că suntem ai lui Dumnezeu sau prin posesiunile noastre?

În ce măsură este legat respectul faţă de tine însuţi de lucrurile pe care le deţii?