Prin harul Său

4. Ce spune Pavel în Romani 3:24? Ce înseamnă că „răscumpărarea este în Hristos Isus”?

Romani 3:24
Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus.

Expresia „a fi socotit neprihănit”, care apare în acest text, provine din cu vântul grecesc dikaioo, care poate să însemne „făcut, declarat sau considerat neprihănit sau drept”. Cuvântul provine din aceeaşi rădăcină ca dikaiosyne, „neprihănire, dreptate”, şi dikaioma, „cerinţă dreaptă”. Prin urmare, între „a fi socotit neprihănit” şi „a fi îndreptăţit” există o legătură strânsă, care nu reiese întotdeauna clar din diferitele traduceri. Noi suntem „socotiţi neprihăniţi” în sensul că Dumnezeu declară că suntem fără vină, „drepţi”, suntem „îndreptăţiţi”.

Înainte să fie socotit neprihănit, omul este „prihănit” – întinat, pătat, vinovat – şi, ca urmare, nu poate fi acceptat de Dumnezeu. După aceea, el este privit ca fiind „neprihănit” – nepătat, curat, fără vină – şi poate fi acceptat de Dumnezeu.

Lucrul acesta se întâmplă numai prin harul lui Dumnezeu. Har înseamnă „favoare”. Este un act de har ca un păcătos care vine la Dumnezeu pentru mântuire să fie considerat, sau declarat neprihănit. Este o favoare nemeritată; cel care crede este îndreptăţit fără vreun merit propriu, fără vreo justificare pe care să o aducă înaintea lui Dumnezeu, în afara neputinţei lui totale. Păcătosul este socotit neprihănit prin răscumpărarea care este în Hristos Isus, prin răscumpărarea pe care Isus o oferă ca Înlocuitor şi Garant al celui păcătos.

Îndreptăţirea este prezentată în Romani ca un act punctual, care are loc într-un moment anume în timp. Iniţial, cel păcătos este vinovat şi ne acceptat, iar după îndreptăţire, el este socotit neprihănit şi acceptat.

Cel care este în Hristos priveşte la îndreptăţire ca la un fapt care a avut loc atunci când L-a cunoscut pe Hristos şi L-a recunoscut ca Mântuitor al său. În Romani 5:1, „fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi” înseamnă, literal, „după ce am fost îndreptăţiţi”.

Desigur, dacă păcătosul îndreptăţit ar cădea şi după aceea s-ar întoarce la Hristos, ar trebui să fie îndreptăţit din nou. De asemenea, dacă spunem că reconsacrarea este o experienţă zilnică, atunci şi îndreptăţirea poate să fie considerată o experienţă repetitivă.

Dacă vestea mântuirii este atât de bună, ce îi reţine pe oameni să o primească? Personal, cum te bucuri de această veste bună?

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO