Bucuria din necaz

 Dar cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea;
ei zboară ca vulturii; aleargă şi nu obosesc; umblă şi nu ostenesc.

(Isaia 40:31)

Versetul de astăzi era preferatul mamei mele, căci ea privea înainte către ziua când această făgăduinţă va fi împlinită. S-a îmbolnăvit de artrită reumatoidă când era tânără şi timp de aproape 55 de ani a suportat consecinţele evoluţiei acestei boli. Din cauza limitărilor fizice, telefonul a devenit prietenul ei. Odată a vorbit cu un străin timp de un sfert de oră înainte ca ambii să îşi dea seama că unul dintre ei formase numărul greşit! Multă lume o suna şi se simţea încurajată, pentru că ea îi asculta pe toţi şi manifesta interes faţă de vieţile lor. Tinerii cu care venea în contact îi spuneau Mama J. După ce ea a murit, tata şi-a dat seama că el a devenit beneficiarul tuturor prieteniilor pe care ea şi le făcuse de-a lungul anilor.

Nu numai că era o persoană şi o mamă minunată, dar era şi cea mai bună prietenă a mea. Unul dintre lucrurile pe care le aveam în comun era distracţia de care ne bucuram planificând zile de naştere, aniversări şi sărbători, atât pentru familie, cât şi pentru alţii. Ne bucuram să petrecem toate ocaziile acestea împreună, aşa că pentru mine a fost un motiv în plus de tristeţe faptul că mama a murit de aniversarea căsătoriei mele. Nu doar că îmi pierdeam mama, dar amintirea fericită a căsătoriei urma să fie şi amintirea tristă a morţii ei. Mama era o persoană amabilă şi grijulie, aşa că mi-o şi închipui spunând: „Iubito, îmi pare rău că ţi-am stricat aniversarea!”

Întotdeauna mi se pare trist ca cineva să moară în preajma unei sărbători, a unei zile de naştere ori a unei aniversări pentru că bucuria momentului va fi pentru totdeauna umbrită pe pierderea suferită. Însă la înmormântarea mamei mele am aflat că vom deveni bunici pentru prima dată şi că data naşterii copilului avea să fie aniversarea părinţilor mei. Aşa că din necaz se poate naşte bucuria, la fel cum apare curcubeul după furtună. Pentru cineva căruia îi face plăcere să ţină evidenţa evenimentelor, a fost pe undeva o mângâiere să îmi pot aminti de data înmormântării mamei mele ca de promisiunea unei noi vieţi. Şi copilul chiar s-a născut de aniversarea părinţilor mei.

Aşa că acum aniversarea căsătoriei înseamnă nu numai sărbătorirea iubirii pe care am împărtăşit-o, dar şi amintirea faptului că, într-o zi, suferinţa se va transforma în bucurie şi cu toţii vom putea alerga şi nu vom mai obosi, vom merge şi nu vom osteni.

LINDA KA Y ROGERS

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO