Lauda, Doamne, să fie a Ta
Fie Numele Domnului binecuvântat de acum şi până în veac! De la răsăritul soarelui până la apusul lui, fie Numele Domnului lăudat.
(Psalmii 113:2,3)
Verbele „a suspina” şi „a se bucura” nu sunt sinonime nici ca termeni şi nici ca emoţii. De fapt, sunt chiar opuse şi iată că amândouă sunt parte a experienţei umane la un moment dat. Cu greu există cineva care să nu fi trăit vreuna dintre aceste emoţii. Şi cu siguranţă că am prefera să ne bucurăm întotdeauna şi să nu fim vreodată nevoiţi să plângem. Bucuria e un răspuns la ce ni se întâmplă bun şi frumos şi poate fi manifestată în fel şi chip, în funcţie de cultura din care facem parte. Celebrăm ocaziile fericite într-o mulţime de feluri, însă elementul comun care aduce bucurie este fericirea.
Plânsul, pe de altă parte, este un răspuns la suferinţa profundă. Nu te-ai surprins niciodată plângând împreună cu cineva pe care nici nu îl cunoşteai? Plânsul poate fi contagios. Nu cu mult timp în urmă, familia umană a fost afectată de cutremurul care a devastat Port-au-Prince, din Haiti, şi a curmat atâtea vieţi. Cei mai mulţi dintre noi am urmărit la televizor rapoartele despre cei dispăruţi în urma cutremurului. Sunt sigură că multe dintre noi, ca şi mine de altfel, nu am fost în Haiti niciodată şi nu avem rude sau prieteni acolo, însă şi voi v-aţi întristat. Am văzut plânsul şi suferinţa haitienilor şi am suferit alături de ei. Am fost sensibilizaţi de necazul lor. Multe dintre noi am încercat să ajungem la ei în diferite moduri, împărţind cu ei resursele noastre. Versetul din meditaţia de astăzi ne îndeamnă să ne susţinem unii pe alţii nu numai la bucurie, ci şi la necaz.
Cât timp va mai fi păcat vor exista şi motive de suferinţă. Însă putem şti că nu numai oamenii ne pot fi aproape prin compasiunea lor, ci chiar Domnul Isus, care e de partea noastră. Evrei 4:15,16 spune: „Căci n-avem un Mare-Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci Unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat. Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie.” Iată ce încurajare minunată este amintită aici pentru fiecare dintre noi. Să păstrăm cu noi, în călătoria vieţii, gândul că am fost create de Dumnezeu ca să arătăm compasiune şi să încurajăm, să ne susţinem reciproc. La fel ca Isus, Marele nostru Preot şi Frate mai mare, am fost create să fim sensibilizate atât de bucuria, cât şi de necazurile celorlalţi.
Să petrecem timp în meditaţie şi să li cerem Domnului în rugăciune să ne arate care este starea noastră, iar apoi să ne ajute să facem schimbările de care avem nevoie astăzi şi zi de zi în viaţa noastră.
JAQUELINE HOPE HOSH1NG-CLARKE
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO
