A umbla cu Dumnezeu
Elisei s-a rugat şi a zis: „Doamne, deschide-i ochii să vadă. ” Şi Domnul a deschis ochii slujitorului, care a văzut muntele plin de cai şi de cară de foc împrejurul lui Elisei.
(2 împăraţi 6:17)
O frumoasă potecă prin pădure înconjoară cele zece hectare ale proprietăţii noastre. Când ies la plimbare, de obicei îmi petrec timpul rugându-mă sau cântând imnuri de laudă lui Dumnezeu. În mijlocul acestui ţinut împădurit, Dumnezeu mi-a vorbit adesea ca un „susur blând şi subţire”.
Odată, mi s-a întâmplat asta după ce aflasem că aveam nevoie de o pereche nouă de ochelari. Ca să economisesc ceva bani, am decis să păstrez ramele de la cei vechi, aşa că am lăsat ochelarii la optometrist pentru câteva zile. Acest lucru I-a oferit lui Dumnezeu ocazia unică de a-Şi etala minunăţiile creaţiei. Există o largă varietate de animale sălbatice care trăiesc pe proprietatea noastră şi uneori am fost binecuvântată să întâlnesc unele dintre ele. Plecând la plimbare, I-am reamintit Domnului că, neavând ochelarii la mine, trebuia să-mi scoată în cale nişte animale mai mari, precum o căprioară sau un cal, dacă voiam să văd ceva în ziua respectivă. Desigur, aceasta m-am gândit eu că era singura soluţie.
Ştiai că Dumnezeu chiar are un simţ al umorului foarte dezvoltat? În loc să întâlnesc un animal de dimensiuni mari, am văzut pe cărare o broscuţă cât unghia de la degetul mic. Asta poate că nu e prea amuzant, dar lasă-mă să-ţi spun că avea o culoare portocaliu-strălucitor atât de intensă, încât nu aveam cum să n-o observ, chiar şi fără ochelari. Dumnezeul meu are o mie de căi, despre care eu nu ştiu nimic.
O altă ieşire cu Dumnezeu la pimbare mi-a rămas întipărită în minte pentru totdeauna. Fiul meu, făcând parte din marina Statelor Unite, fusese detaşat într-o zonă de conflict din Afganistan. Într-o zi, mă aflam la plimbare şi vorbeam cu Dumnezeu în rugăciune. Aveam o povară în suflet pentru fiul meu şi mă rugam stăruitor pentru siguranţa lui pe plan fizic, mental şi spiritual. În prima parte a drumului, am observat o bufniţă care stătea pe o creangă deasupra pârâului. „Îţi mulţumesc, Doamne, pentru această binecuvântare”, m-am rugat. La întoarcere, bufniţa se afla tot acolo. În ambele dăţi, şi-a întors capul şi ne privea cum eu şi câinele Yorkie al mamei ne îndepărtam. În această phmbare, Dumnezeu a vorbit inimii mele şi mi-a spus: „Kathy, aşa cum acea bufniţă te privea pe tine şi pe Rufus, la fel am Eu grijă de John.”
Aştept ziua când îl voi putea întreba pe Dumnezeu dacă mi-a ferit fiul din pericol în acea zi sau dacă a liniştit doar temerile inimii unei mame. Atunci El ne va deschide ochii cu adevărat.
KATHY HULL
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO
