Citirea și interpretarea Cuvântului

4. Cum se citea Legea?

Neemia 8:4-8
4. Cărturarul Ezra stătea pe un scaun de lemn ridicat cu prilejul acesta. Lângă el, la dreapta, stăteau: Matitia, Şema, Anaia, Urie, Hilchia şi Maaseia, şi la stânga: Pedaia, Mişael, Malchia, Haşum, Haşbadana, Zaharia şi Meşulam.
5. Ezra a deschis cartea înaintea întregului popor, căci stătea mai sus decât tot poporul. Şi când a deschis-o, tot poporul s-a sculat.
6. Ezra a binecuvântat pe Domnul Dumnezeul cel mare, şi tot poporul a răspuns ridicând mâinile: „Amin! Amin!” Şi s-au plecat, şi s-au închinat înaintea Domnului cu faţa la pământ.
7. Iosua, Bani, Şerebia, Iamin, Acub, Şabetai, Hodia, Maaseia, Chelita, Azaria, Iozabad, Hanan, Pelaia şi leviţii lămureau poporului Legea, şi fiecare stătea la locul lui.
8. Ei citeau desluşit în cartea Legii lui Dumnezeu şi-i arătau înţelesul, ca să-i facă să înţeleagă ce citiseră.

Două grupe de câte treisprezece bărbați au stat alături de Ezra în timpul citirii. Prima grupă (vers. 4) a ajutat la citirea Cuvântului lui Dumnezeu, iar a doua grupă (vers. 7) a ajutat la înțelegerea pasajelor. Nu ni se spune cum s-a făcut acest lucru în piață. Probabil că bărbații care ajutau la citire țineau Tora (sulurile erau grele și trebuiau să fie desfășurate) și citeau pe rând. Pentru că citirea a fost de dimineața până la amiază, probabil că s-au gândit la o metodă de a ajunge la toți cei din piață.

Frazele „îi arătau înțelesul” și „să-i facă să înțeleagă ce citiseră” (vers. 8) pot face referire la interpretarea sau traducerea pasajelor, ambele fiind posibile în acest caz. Iudeii se întorseseră din Babilon, unde trăiseră mulți ani și limba principală era aramaica. De aceea este posibil să nu le fi fost uşor să înțeleagă citirea în ebraică, în special celor din generațiile mai tinere. Cititorii Bibliei pot avea întotdeauna de câștigat din explicații sau comentarii. Predicarea și explicarea dau viață textului și îi pot ajuta pe ascultători să aplice informația la viaţa lor.

5. Ce paralelă putem vedea între ce s-a întâmplat atunci în Ierusalim şi experiența lui Filip cu famenul etiopian? Ce lecții putem învăța?

Faptele Apostolilor 8:26-38
26. Un înger al Domnului a vorbit lui Filip şi i-a zis: „Scoală-te şi du-te spre miazăzi, pe drumul care coboară spre Ierusalim la Gaza şi care este pustiu.”
27. Filip s-a sculat şi a plecat. Şi iată că un etiopian, un famen cu mare putere la împărăteasa Candace a etiopienilor şi îngrijitorul tuturor vistieriilor ei, venit la Ierusalim ca să se închine
28. se întorcea de acolo şi şedea în carul lui şi citea pe prorocul Isaia.
29. Duhul a zis lui Filip: „Du-te şi ajunge carul acesta!”
30. Filip a alergat şi a auzit pe etiopian citind pe prorocul Isaia. El i-a zis: „Înţelegi tu ce citeşti?”
31. Famenul a răspuns: „Cum aş putea să înţeleg, dacă nu mă va călăuzi cineva?” Şi a rugat pe Filip să se suie în car şi să şadă împreună cu el.
32. Locul din Scriptură pe care-l citea era acesta: „El a fost dus ca o oaie la tăiere; şi, ca un miel fără glas înaintea celui ce-l tunde, aşa nu Şi-a deschis gura;
33. în smerenia Lui, judecata I-a fost luată. Şi cine va zugrăvi pe cei din timpul Lui? Căci viaţa I-a fost luată de pe pământ.”
34. Famenul a zis lui Filip: „Rogu-te, despre cine vorbeşte prorocul astfel? Despre sine sau despre vreun altul?”
35. Atunci Filip a luat cuvântul, a început de la Scriptura aceasta şi i-a propovăduit pe Isus.
36. Pe când îşi urmau ei drumul, au dat peste o apă. Şi famenul a zis: „Uite apă; ce mă împiedică să fiu botezat?”
37. Filip a zis: „Dacă crezi din toată inima, se poate.” Famenul a răspuns: „Cred că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.”
38. A poruncit să stea carul, s-au coborât amândoi în apă, şi Filip a botezat pe famen.

Ca protestanți, noi înțelegem că fiecare credincios trebuie să cunoască personal Cuvântul lui Dumnezeu și să nu accepte orbește spusele altcuiva ca fiind adevăr biblic, indiferent de autoritatea pe care o are. Însă cine nu a fost binecuvântat când altcineva l-a ajutat să înțeleagă semnificația unor versete? Fiecare dintre noi trebuie să știe pentru sine ce crede, dar aceasta nu înseamnă că uneori nu putem fi ajutați de explicațiile altora.