4. Celui fără prihană îi răsare o lumină în întuneric, El este milostiv, îndurător şi drept. 5. Ce bine-i merge omului care face milă şi împrumută pe altul şi care îşi rânduieşte faptele după dreptate! (Psalmii 112:4,5)

După cum am văzut, Biblia ne prezintă multe situații în care se vede preocuparea lui Dumnezeu pentru cei săraci și asupriți, dar și apeluri ca poporul Său să lucreze pentru ei.

Oricât s-a făcut sau am încerca noi să facem pentru semenii noștri, până când Dumnezeu va restaura totul, răul va persista în multele sale forme, alimentat de puterile întunericului – cel rău și îngerii săi. Acest rău este adesea cel mai vizibil în sărăcie, violență, asuprire, robie, exploatare, egoism și lăcomie. Într-o astfel de lume, societatea, bisericile noastre și familiile noastre trebuie să stea împotriva acestor rele oricât ar fi de greu uneori. Ca răspuns la dragostea și poruncile lui Dumnezeu, trăind în lumina lucrării și a jertfei lui Isus și însuflețiți și călăuziți de prezența Duhului Sfânt, noi trebuie să fim plini de compasiune, creativi și curajoși ca să împlinim porunca: „Să faci dreptate, să iubești mila și să umbli smerit cu Dumnezeu” (Mica 6:8).

BIBLIA ȘI CARTEA EVANGHELIZARE – STUDIU LA RÂND
Biblia: 2 Regi 17–23

  1. Cum a făcut Israel „lucruri care nu erau bune” împotriva Domnului?
  2. Ce a pretins Rabșache că i-ar fi zis Domnul?
  3. Cine a fost îngropat în grădina casei?
  4. Unde fuseseră așezate statuile cailor închinați soarelui?

Evanghelizare, subcapitolele „Evanghelizare” și „Înaintarea prin credință”

  1. Ce fel de cuvinte suntem îndemnați să nu rostim?

 
Urmărește devoționalul video, Școala Cuvântului, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse