„În timp ce trăia o viaţă de muncă activă, Enoh îşi păstra cu fermitate comuniunea cu Dumnezeu. Cu cât lucrările lui erau mai mari şi mai urgente, cu atât rugăciunile lui erau mai stăruitoare şi mai perseverente. Din când în când, Enoh se retrăgea un timp în singurătate şi linişte, însetat după acea cunoaştere pe care numai Dumnezeu o poate oferi. Printr-o astfel de comuniune cu Dumnezeu, Enoh a ajuns să reflecte din ce în ce mai mult chipul divin. Faţa lui radia de o lumină sfântă, aceeaşi lumină care a strălucit pe chipul Domnului Isus. După ce revenea din aceste perioade de comuniune cu Dumnezeu, chiar şi cei nereligioşi vedeau cu uimire amprenta Cerului pe chipul lui.” – Ellen G. White, Slujitorii Evangheliei, p. 52

Deşi viaţa lui Enoh este o încurajare pentru noi şi aduce argumente puternice în favoarea celor care aleg să aibă momente de singurătate, mulţi se confruntă cu singurătatea fără să o dorească. Da, putem avea întotdeauna o comuniune plină de bucurie cu Domnul, care este continuu prezent, dar uneori tânjim după compania şi prietenia oamenilor. De multe ori, doar privind la cineva, nu ne putem da seama prin ce trece omul respectiv. Este uşor, cel puţin pentru unii dintre noi, să ne ascundem în spatele unei măşti. Cât de important este să fim pregătiţi, ca biserică, să-i găsim şi să-i ajutăm pe cei care, deşi poate că stau lângă noi la Şcoala de Sabat în fiecare săptămână, trec printr-o teribilă perioadă de singurătate! În acelaşi timp, dacă tu însuţi treci prin astfel de momente, caută pe cineva în care simţi că poţi avea încredere şi spune-i despre situaţia în care te afli.