Pergam era centrul de închinare la mai multe zeităţi păgâne, printre care Asclepios, zeul vindecării, numit şi „Salvatorul” şi reprezentat prin imaginea unui şarpe. Pelerini de pretutindeni veneau la templul lui pentru a fi vindecaţi. Pergamul avea un rol de frunte în promovarea închinării la împărat, închinare obligatorie, la fel ca în Smirna. Isus îl numeşte locul „unde locuieşte Satana” şi „unde este scaunul de domnie al lui Satana”.

3. Cu ce titlu Se prezintă Isus bisericii din Pergam?Pentru ce calităţi o apreciază?

Apocalipsa 2:12-15
12. Îngerului Bisericii din Pergam scrie-i: „Iată ce zice Cel ce are sabia ascuţită cu două tăişuri:
13. „Ştiu unde locuieşti: acolo unde este scaunul de domnie al Satanei. Tu ţii Numele Meu şi n-ai lepădat credinţa Mea nici chiar în zilele acelea când Antipa, martorul Meu credincios, a fost ucis la voi, acolo unde locuieşte Satana.
14. Dar am ceva împotriva ta. Tu ai acolo nişte oameni care ţin de învăţătura lui Balaam, care a învăţat pe Balac să pună o piatră de poticnire înaintea copiilor lui Israel, ca să mănânce din lucrurile jertfite idolilor şi să se dedea la curvie.
15. Tot aşa, şi tu ai câţiva care, de asemenea, ţin învăţătura nicolaiţilor, pe care Eu o urăsc.

Înconjuraţi de păgânism şi de temple impozante, creştinii din Pergam se confruntau cu ispite atât din exterior, cât şi din interior. Majoritatea lor au rămas credincioşi, însă unii, numiţi nicolaiţi, erau în favoarea compromisului cu păgânismul, pentru a evita persecuţia. Nicolaiţii sunt asociaţi cu un alt grup de eretici, numiţi după Balaam, cel care i-a amăgit pe israeliţi pe drumul către Canaan (Numeri 31:16). Aceşti membri pledau pentru respectarea practicilor păgâne din dorinţa de a evita neplăcerea prigoanei.

4. Ce recomandări îi dă Isus şi ce făgăduinţe?

Apocalipsa 2:16,17
16. Pocăieşte-te, dar. Altfel, voi veni la tine curând şi Mă voi război cu ei cu sabia gurii Mele.”
17. Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul: „Celui ce va birui îi voi da să mănânce din mana ascunsă şi-i voi da o piatră albă; şi pe piatra aceasta este scris un nume nou pe care nu-l ştie nimeni decât acela care-l primeşte.”

Mesajul către biserica din Pergam descrie cu exactitate şi situaţia bisericii de după anul 313 d.Hr. Creştinismul era acum acceptat, însă mulţi din biserică au pornit pe calea compromisului. Unii au rămas fermi pe poziţie şi au fost credincioşi Evangheliei, însă secolele al IV-lea şi al V-lea au fost martore la declin şi apostazie spirituală, biserica luptându-se şi pierzând clar bătălia cu ispita compromisului.

Ce înseamnă „să nu lepădăm credința” lui Isus (vers. 13; vezi și Apocalipsa 14:12). Ce ne spune aceasta despre sursa credinței noastre și despre datoria noastră sacră de a o păstra, chiar și sub amenințarea cu moartea sau, poate mai periculos, în fața tendinței de a face „mici” compromisuri?