Faraon a răspuns: „Cine este Domnul ca să ascult de glasul Lui şi să las pe Israel să plece? Eu nu cunosc pe Domnul şi nu voi lăsa pe Israel să plece.” (Exodul 5:2)

Un împărat păgân, care își avea propriii zei, nu putea recunoaşte suveranitatea Dumnezeului unui popor de robi care locuiau în ţara lui şi munceau din greu la construirea de piramide şi cetăţi. Dacă Dumnezeul evreilor ar fi fost mai puternic, atunci era numai normal ca poporul Lui să fie liber, şi nu rob. Nu ştia faraonul că venise vremea ca Dumnezeul evreilor să-Și demonstreze puterea.

Nabucodonosor a spus cam aceleaşi cuvinte celor trei robi evrei: „Cine este Dumnezeul acela care vă va scoate din mâna mea?”

Culmea e că şi oamenii de rând, nu doar împăraţii, manifestă aceeaşi mândrie oarbă când este vorba de Dumnezeu. Omul vrea să fie independent. Numai că oamenii nu ştiu că sunt creaţi să fie dependenţi. Aşa cum un prunc este dependent de părinţii lui, tot aşa oamenii sunt dependenţi de Dumnezeu pentru orice lucru. Numai că pruncilor le place să fie dependenţi și recunosc aceasta, pe când oamenii mari nu.

Noi suntem dependenţi de Dumnezeu în ce priveşte naşterea, viaţa şi moartea, respiraţia, hrana şi bătăile inimii, dragostea, gândirea şi acţiunea. Nimic din tot ce avem şi suntem nu ne aparţine. Noi înşine suntem ai Lui. Dar în această dependenţă stau, de fapt, fericirea şi împlinirea noastră. Dacă El nu ar exista, nu am exista nici noi. Dacă noi existăm, înseamnă că există şi El.

Un gând sinistru ne-a fost inoculat din Eden, acela că putem trăi şi deconectaţi de El, şi de atunci fiecare dintre noi cochetăm cu gândul independenţei, fără să ştim că, de fapt, ne sinucidem în acest fel.

Cine este Domnul? Faraonul nu ştia sau refuza să accepte chiar puţinul pe care-l ştia. Oricum, Dumnezeu nu l-a lăsat fără răspuns. Demn de observat este că Dumnezeu Se descoperă pe Sine într-un anumit fel oamenilor care nu vor să-L accepte în viaţa lor, şi în alt fel oamenilor care sunt dispuşi să-şi recunoască dependenţa de El. Tu din care categorie faci parte?

„A trăi după Cuvântul lui Dumnezeu înseamnă să-I predăm Lui toată viaţa noastră. Vom simţi un continuu sentiment de nevoie şi dependenţă, o atracţie a inimii către Dumnezeu. Rugăciunea este o necesitate, căci ea este viaţa sufletului. Rugăciunea familială și rugăciunea publică, amândouă îşi au locul lor, însă comuniunea în taină cu Dumnezeu este cea care susţine viaţa sufletului.” (Educație, p. 258)

Benoni Catană, Conferința Moldova

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.