[miercuri, 26 noiembrie] Jubileul
Țara promisă a trebuit să fie împărțită pe seminții, neamuri și familii (Numeri 34:13-18) pentru a se evita situația în care aceasta să fie deținută de câteva elite conducătoare.
5. Potrivit Leviticul 25:1-5,8-13, care era scopul anului sabatic și al anului jubiliar („anul de veselie”)?
Leviticul 25:1-5
„Domnul a vorbit cu Moise pe muntele Sinai şi a zis: 2 „Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le: „Când veţi intra în ţara pe care v-o dau, pământul să se odihnească, să ţină un Sabat în cinstea Domnului. 3 Şase ani să-ţi semeni ogorul, şase ani să-ţi tai via şi să strângi roadele. 4 Dar anul al şaptelea să fie un Sabat, o vreme de odihnă pentru pământ, un Sabat ţinut în cinstea Domnului: în anul acela să nu-ţi semeni ogorul şi să nu-ţi tai via. 5 Să nu seceri ce va ieşi din grăunţele căzute de la seceriş şi să nu culegi strugurii din via ta netăiată: acesta să fie un an de odihnă pentru pământ”.
Leviticul 25:8-13
„8 Să numeri şapte săptămâni de ani, de şapte ori şapte ani, şi zilele acestor şapte săptămâni de ani vor face patruzeci şi nouă de ani. 9 În a zecea zi a lunii a şaptea, să pui să sune cu trâmbiţa răsunătoare; în Ziua Ispăşirii, să sunaţi cu trâmbiţa în toată ţara voastră 10 şi să sfinţiţi astfel anul al cincizecilea. Să vestiţi slobozenia în ţară pentru toţi locuitorii ei: acesta să fie pentru voi anul de veselie; fiecare dintre voi să se întoarcă la moşia lui şi fiecare dintre voi să se întoarcă în familia lui. 11 Anul al cincizecilea să fie pentru voi anul de veselie; atunci să nu semănaţi, să nu seceraţi ce vor aduce ogoarele de la ele şi să nu culegeţi via netăiată. 12 Căci este anul de veselie: să-l priviţi ca ceva sfânt. Să mâncaţi ce vă vor da ogoarele voastre. 13 În anul acesta de veselie, fiecare dintre voi să se întoarcă la moşia lui”
Spre deosebire de Egipt, unde era uzual ca cetățenii să își piardă pământul și să devină slugile faraonului, intenția lui Dumnezeu în privința israeliților era ca aceștia să nu ajungă niciodată deposedați definitiv de moștenirea lor. Nimeni nu putea deține pământul în afara clanului („neamului”) și a familiei căreia îi fusese inițial alocat. De fapt, conform planului lui Dumnezeu, pământul nu putea fi vândut niciodată; el putea fi doar închiriat în funcție de valoarea sa, stabilită pe baza numărului de ani rămași până la următorul jubileu („anul de veselie”). Prin urmare, rudele persoanei care fusese obligată să își vândă pământul strămoșesc aveau datoria să îl răscumpere chiar înainte de jubileu (Leviticul 25:25).
Împărțirea țării devine o fereastră către inima lui Dumnezeu. Ca Tată ceresc, El dorește să îi vadă pe copiii Săi generoși cu cei lipsiți și să facă în așa fel încât pământurile lor să îi hrănească pe cei săraci în fiecare al șaptelea an. Anul sabatic aplica principiul poruncii Sabatului la o scară mai largă. Pe lângă faptul că valorifică și încurajează munca asiduă, deținerea pământului implică și respect și bunătate față de cei care se confruntă cu dificultăți financiare.
Legislația privind proprietatea asupra pământului îi oferea fiecărui israelit oportunitatea de a se elibera de circumstanțele opresive moștenite sau autoinduse și de a avea un nou început în viață. În esență, acesta este scopul principal al Evangheliei: să elimine distincția dintre bogați și săraci, angajator și angajat, privilegiați și defavorizați, punându-ne pe toți pe picior de egalitate prin recunoașterea nevoii noastre absolute de harul lui Dumnezeu. Din nefericire, poporul Israel nu a respectat standardul stabilit de Dumnezeu și, după secole, avertismentele cu privire la deposedare s-au împlinit (2 Cronici 36:20,21).
Cum ne pot aminti principiul împărțirii țării și principiul Sabatului că, în ochii lui Dumnezeu, suntem cu toții egali? Cum ne poate ajuta Sabatul să refuzăm ciclurile vicioase și exploatatoare ale consumerismului, care afectează atâtea societăți?
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO
