[sâmbătă, 27 septembrie] Rețeta succesului

 

 

Text de memorat:

 

Iosua 1:7

 

Benjamin Zander, directorul muzical al Orchestrei Filarmonice din Boston, preda un curs de interpretare muzicală. În cadrul acestuia, a observat anxietatea studenților în fața evaluării interpretării lor. Pentru a-i liniști și a-i face să-și valorifice întregul potențial, el a anunțat încă din prima zi de curs că toată lumea va primi nota 10. Această notă maximă nu era standardul pe care erau obligați să îl atingă, „ci o posibilitate de care să beneficieze”. Singura cerință era ca în primele două săptămâni ale semestrului, studenții să întocmească o scrisoare pe care să o dateze în viitor, la încheierea cursului. În scrisoare, ei urmau să explice de ce meritau nota maximă.

 

Cartea Iosua este despre noi posibilități. Moise, care dominase timp de 40 de ani istoria poporului Israel, aparținea trecutului. Exodul din Egipt și rătăcirile în pustiu, marcate tragic de răzvrătire și încăpățânare, luaseră sfârșit. O nouă generație, dispusă să asculte de Dumnezeu, era pregătită să intre în țara promisă, nu ca un standard pe care trebuia să îl atingă, ci ca o posibilitate de care să beneficieze.

 

Hai să studiem modul în care Dumnezeu a deschis un nou capitol în viața poporului Israel și cum poate face la fel și în viața noastră!

 

 

Studiul zilnic

 

Biblia: Deuteronomul 5 – 11
1. De ce „ţi-a poruncit Domnul, Dumnezeul tău, să ţii ziua de odihnă”?
2. De ce să împlinim legile şi să ne temem de Domnul?
3. Cine dă putere să câștigi bogății și de ce?
4. Ce urma să răspândească Domnul peste țara unde mergeau israeliții?

 

Ellen G. White: „Faptele apostolilor”, cap. 40 și 41
5. De ce nu s-a intimidat apostolul în fața pompei strălucitoare sau a rangului înalt al ascultătorilor?

 

 

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO