[vineri, 23 mai]

„Psalmii lui David exprimă întreaga gamă de trăiri, de la adâncurile vinovăției recunoscute și ale autocondamnării până la credința cea mai vie și legătura cea mai strânsă cu Dumnezeu. Consemnarea vieții lui arată că păcatul nu poate aduce decât durere și rușine, dar că iubirea și mila lui Dumnezeu pot atinge profunzimi dintre cele mai mari, credința poate înălța sufletul care se pocăiește până la nivelul de a dobândi statutul de fiu și fiică a lui Dumnezeu. Dintre toate asigurările cuprinse în Cuvântul Său, aceasta este una dintre mărturiile cele mai vii despre credincioșia, dreptatea și îndurarea legământului lui Dumnezeu. […]
«Am jurat robului Meu David […] mâna Mea îl va sprijini și brațul Meu îl va întări. […] Credincioșia și bunătatea Mea vor fi cu el și tăria lui se va înălța prin Numele Meu. Voi da în mâna lui marea și în dreapta lui râurile. El Îmi va zice: «Tu ești Tatăl meu, Dumnezeul meu și Stânca mântuirii mele!» Iar Eu îl voi face întâiul născut, cel mai înalt dintre împărații pământului. Îi voi păstra totdeauna bunătatea Mea, și legământul Meu îi va fi neclintit» (Psalmii 89:3,21,24-28)” (Ellen G. White, „Patriarhi și profeți”, p. 754, 755).
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO

