[miercuri, 19 iunie] Ploaia timpurie și ploaia târzie

 

 

6. Citește Ioel 2:21-24 și Faptele apostolilor 2:1-4,41-47. Ce profeție s-a împlinit în primul secol? Care a fost impactul acesteia?

 

Ioel 2:21-24

„21 Nu te teme, pământule, ci bucură-te şi veseleşte-te, căci Domnul face lucruri mari! 22 Nu vă temeţi, fiare de pe câmp, căci izlazurile pustiei iarăşi vor înverzi, pomii îşi vor da roadele, smochinul şi viţa îşi vor da rodul lor. 23 Şi voi, copii ai Sionului, bucuraţi-vă şi veseliţi-vă în Domnul, Dumnezeul vostru, căci El vă va da ploaie la vreme, vă va trimite ploaie timpurie şi târzie, ca odinioară. 24 Ariile se vor umple de grâu, vor geme tocitoarele şi teascurile de must şi de untdelemn,…”

 

Faptele apostolilor 2:1-4,41-47

„În Ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc. 2 Deodată, a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic şi a umplut toată casa unde şedeau ei. 3 Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei şi s-au aşezat câte una pe fiecare din ei. 4 Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea Duhul să vorbească.

41 Cei ce au primit propovăduirea lui au fost botezaţi, şi în ziua aceea, la numărul ucenicilor s-au adăugat aproape trei mii de suflete. 42 Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni. 43 Fiecare era plin de frică, şi prin apostoli se făceau multe minuni şi semne. 44 Toţi cei ce credeau erau împreună la un loc şi aveau toate de obşte. 45 Îşi vindeau ogoarele şi averile, şi banii îi împărţeau între toţi, după nevoile fiecăruia. 46 Toţi împreună erau nelipsiţi de la Templu în fiecare zi, frângeau pâinea acasă şi luau hrana cu bucurie şi curăţie de inimă. 47 Ei lăudau pe Dumnezeu şi erau plăcuţi înaintea întregului norod. Şi Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiţi”.

 

Revărsarea Duhului Sfânt la Cincizecime a propulsat biserica creștină. Într-o singură zi s-au convertit 3.000 de oameni. Cartea Faptele apostolilor consemnează numeroasele minuni ale harului transformator al lui Dumnezeu. Citește Faptele apostolilor 4:4. Numai 120 de credincioși s-au adunat să se roage, dar rugăciunea a produs o schimbare dramatică. S-au adăugat rapid mii de credincioși. Chiar „și o mare mulțime de preoți veneau la credință” (Faptele 6:7). Când au fost persecutați cu înverșunare în Ierusalim, ucenicii „mergeau din loc în loc și propovăduiau Cuvântul” (Faptele 8:4). Au fost plantate biserici în întreaga Iudee, în Samaria și în Galileea (vezi Faptele 9:31). După convertire, Pavel L-a proclamat pe Domnul Hristos în toată lumea mediteraneeană. În Tesalonic, niște evrei care se opuneau Evangheliei au făcut această uluitoare declarație: „Oamenii aceștia care au răscolit lumea au venit și aici” (Faptele 17:6). Prin puterea Duhului Sfânt, ucenicii  au străbătut lumea cunoscută atunci, într-un timp relativ scurt. Profeția lui Ioel cu privire la ploaia timpurie s-a împlinit la Cincizecime, dar ploaia târzie va cădea cu o putere și mai mare asupra secerișului final al pământului.

 

7. Citește Zaharia 4:6; 10:1; Osea 6:3 și Iacov 5:7,8. Cum se va încheia lucrarea lui Dumnezeu pe pământ?

 

Zaharia 4:6

„Atunci, el a luat din nou cuvântul şi mi-a zis: „Acesta este cuvântul Domnului către Zorobabel şi sună astfel: ‘Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu’, zice Domnul oştirilor!”

 

Zaharia 10:1

„Cereţi de la Domnul ploaie, ploaie de primăvară! Domnul scoate fulgerele şi vă trimite o ploaie îmbelşugată pentru toată verdeaţa de pe câmp”.

 

Osea 6:3

„Să cunoaştem, să căutăm să cunoaştem pe Domnul! Căci El Se iveşte ca zorile dimineţii şi va veni la noi ca o ploaie, ca ploaia de primăvară, care udă pământul!”

 

Iacov 5:7,8

„7 Fiţi dar îndelung răbdători, fraţilor, până la venirea Domnului. Iată că plugarul aşteaptă roada scumpă a pământului, şi o aşteaptă cu răbdare până primeşte ploaie timpurie şi târzie. 8 Fiţi şi voi îndelung răbdători, întăriţi-vă inimile, căci venirea Domnului este aproape”.

 

Termenii „ploaie timpurie” și „ploaie târzie” sunt împrumutați din ciclul agricol israelit. Ploaia timpurie cădea toamna pentru ca semințele să germineze. Ploaia târzie cădea primăvara pentru a coace recolta. Ambele descriu lucrarea Duhului Sfânt de proclamare a Evangheliei. „După cum ploaia timpurie a fost dată prin revărsarea Duhului Sfânt la începutul predicării Evangheliei, pentru a face să răsară preţioasa sămânţă, tot aşa ploaia târzie va fi dată la încheierea lucrării, pentru coacerea recoltei. […] Marea lucrare a Evangheliei nu se va încheia cu o manifestare mai mică a puterii lui Dumnezeu decât cea care i-a marcat începutul. Profeţiile care s-au împlinit prin revărsarea ploii timpurii la  începutul predicării Evangheliei urmează să se împlinească din nou prin revărsarea ploii târzii la încheierea ei” („Tragedia veacurilor”, p. 611, 612).

 

 

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO