[joi, 13 iunie] Fiara care se ridică din pământ
7. Citește Apocalipsa 13:11-18. Prin ce se deosebește a doua fiară de prima fiară din Apocalipsa 13?
Apocalipsa 13:11-18
„11 Apoi am văzut ridicându-se din pământ o altă fiară, care avea două coarne ca ale unui miel şi vorbea ca un balaur. 12 Ea lucra cu toată puterea fiarei dintâi înaintea ei şi făcea ca pământul şi locuitorii lui să se închine fiarei dintâi, a cărei rană de moarte fusese vindecată. 13 Săvârşea semne mari, până acolo că făcea chiar să se pogoare foc din cer pe pământ, în faţa oamenilor. 14 Şi amăgea pe locuitorii pământului prin semnele pe care i se dăduse să le facă în faţa fiarei. Ea a zis locuitorilor pământului să facă o icoană fiarei, care avea rana de sabie şi trăia. 15 I s-a dat putere să dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei să vorbească şi să facă să fie omorâţi toţi cei ce nu se vor închina icoanei fiarei. 16 Şi a făcut ca toţi – mici şi mari, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte 17 şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei, sau numărul numelui ei. 18 Aici e înţelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei. Căci este un număr de om. Şi numărul ei este: şase sute şaizeci şi şase”.
Prima fiară s-a ridicat din mare, a doua fiară iese „din pământ” (Apocalipsa 13:11). Marea reprezintă „noroade, gloate, neamuri și limbi” (Apocalipsa 17:15). Pământul reprezintă, prin urmare, o zonă a lumii slab populată. Această a doua fiară se ridică aproape de încheierea perioadei profetice în care prima fiară își exercită autoritatea (Apocalipsa 13:5). Cu alte cuvinte, câștigă importanță în jurul anului 1798. Statele Unite se potrivesc perfect acestei descrieri. Și-au declarat independența în 1776, au adoptat constituția în 1789 și au fost recunoscute ca putere mondială la sfârșitul secolului al XIX-lea. Ioan continuă: „Avea două coarne ca ale unui miel și vorbea ca un balaur” (v. 11). Coarnele în profeția biblică simbolizează puterea. Spre deosebire de prima fiară, aceasta nu are coroane pe coarne, ceea ce sugerează că nu este o monarhie. Cele două coarne reprezintă cele două principii majore de guvernare care sunt sursa puterii și succesului Statelor Unite – libertatea politică și cea religioasă.
8. Citește Apocalipsa 13:11,12. Ce schimbare se observă la această fiară și cum vorbește ea?
Apocalipsa 13:11,12
„11 Apoi am văzut ridicându-se din pământ o altă fiară, care avea două coarne ca ale unui miel şi vorbea ca un balaur. 12 Ea lucra cu toată puterea fiarei dintâi înaintea ei şi făcea ca pământul şi locuitorii lui să se închine fiarei dintâi, a cărei rană de moarte fusese vindecată”.
Această națiune blândă, ca un miel, vorbește în cele din urmă ca un balaur. Exercită „toată puterea fiarei dintâi” (Apocalipsa 13:12) și își abandonează principiile legate de libertatea religioasă, făcând ca „pământul și locuitorii lui să se închine fiarei dintâi” (13:12). Statele Unite vor fi cele care le vor cere tuturor de pe pământ să se închine primei fiare, prin recunoașterea autorității spirituale și seculare a papalității. Potrivit acestei profeții, Statele Unite fac o icoană fiarei – o unire între biserică și stat – și vor cere tuturor să se închine acestei icoane.
Cu adevărat fascinant este că, la momentul în care au fost identificate pentru prima dată ca această putere a fiarei, Statele Unite nu erau nici pe departe colosul militar și economic în care s-au transformat ulterior și care sunt în prezent.
Gândește-te la instabilitatea politică din America zilelor noastre. Cum ar putea duce acest lucru într-o zi la împlinirea profeției?
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO