[vineri, 15 septembrie]

 

 

„Acțiunea noastră este una agresivă și, ca soldați credincioși ai lui Isus, trebuie să ducem steagul pătat de sânge până pe meterezele inamicului. […] Dacă vom consimți să ne depunem armele, să coborâm stindardul pătat de sânge, să devenim prizonieri și slujitori ai lui Satana, putem scăpa de conflict și de suferință. Dar această pace va fi câștigată numai cu pierderea lui Hristos și a cerului. Nu putem accepta pacea în aceste condiții. Să fie război, război până la sfârșitul istoriei pământului decât să fie pace prin apostazie și păcat!” (Ellen G. White, în „The Review and Herald”, 8 mai 1888).

 

Ce legătură există între Efeseni 6:10-20 și cartea Apocalipsa? Ambele prezintă aceeași perspectivă asupra evenimentelor din zilele finale (vezi  Apocalipsa 12; 16:12-16; 19:17-21; 20:7-10). În ambele, poporul lui Dumnezeu se află sub atacul inamicului care este „în locurile cerești” și „este activ și puternic în eonul (sau veacul) prezent”. În ambele, poporul lui Dumnezeu este încurajat de „imaginea eonului viitor”. Mai mult, „ambele scenarii indică explicit bătălia finală, când inamicul va fi complet înfrânt, după care va fi întemeiat pentru totdeauna noul eon”  – o eră nouă în care „starea finală de glorie a poporului lui Dumnezeu” și „osânda finală a vrăjmașului” vor fi evidente. (Vezi Yordan Kalev Zhekov, „Eschatology of Ephesians”, 2005, p. 217, 233-235.)

 

 

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO