[miercuri, 21 septembrie] Dumnezeul răstignit
Moartea prin crucificare era una dintre cele mai dure pedepse pe care le puteau aplica romanii. Era considerat cel mai crunt mod de a muri. Ce îngrozitor era pentru oricine murea în felul acela – cu atât mai mult pentru Fiul lui Dumnezeu! Nu trebuie să uităm niciodată că Isus a venit în trup omenesc ca al nostru. După bătăi, biciuiri, cuie bătute în palme și picioare și greutatea dureroasă a propriului corp lărgind rănile, durerea fizică trebuie să fi fost de nesuportat. Așa ceva era cumplit, chiar și pentru cel mai înrăit dintre criminali; cu atât mai nedrept a fost deci ca Isus, nevinovat în totul, să înfrunte o asemenea soartă!
Totuși, după cum știm, suferințele fizice ale lui Isus au fost blânde în comparație cu ce se întâmpla în realitate. Avea loc ceva mai mult decât uciderea unui om nevinovat.
6. Ce evenimente din preajma morții lui Isus au arătat că se petrecea ceva mai mult decât înțelegeau majoritatea oamenilor de atunci? Ce semnificație putem găsi în acele evenimente care să ne arate ce se întâmpla acolo?
Matei 27:45
„De la ceasul al şaselea până la ceasul al nouălea s-a făcut întuneric peste toată ţara”.
Matei 27:51,52
„51 Şi îndată, perdeaua dinăuntrul Templului s-a rupt în două, de sus până jos, pământul s-a cutremurat, stâncile s-au despicat, 52 mormintele s-au deschis şi multe trupuri ale sfinţilor, care muriseră, au înviat”.
Marcu 15:38
„Perdeaua dinăuntrul Templului s-a rupt în două de sus până jos”.
Potrivit Scripturilor, mânia lui Dumnezeu față de păcat, față de păcatul nostru, s-a revărsat asupra lui Isus. Isus pe cruce a suportat indignarea îndreptățită a unui Dumnezeu drept față de păcat, față de păcatele întregii lumi. Ca atare, Isus a suferit ceva mai profund, mai întunecat și mai dureros decât ar putea cunoaște sau experimenta vreodată vreo ființă umană.
Când treci prin lupte, ce speranță și încurajare găsești în realitatea suferinței lui Isus pentru tine pe cruce?
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO