[joi, 30 iunie] Promisiunea unui drum în siguranță

 

 

Uneori, când suntem în vale sau încercuiți de dușmani, poate fi tentant să credem că am fost lăsați singuri. Uneori ni se pare că Dumnezeu nu a făcut prea multe pentru noi; gândim că, dacă El ne-ar fi ajutat, nu am fi ajuns de la bun început în situația în care suntem. Dar, evident, David nu pare să vadă lucrurile așa.

 

8. În ciuda încercărilor prin care trece, care sunt lucrurile de care David este sigur în Psalmii 23:6? Vezi și Efeseni 1:4,5; 2 Petru 1:10; Evrei 11:13-15.

 

Psalmii 23:6

„Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele şi voi locui în Casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele”.

 

Efeseni 1:4,5

„4 În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui, 5 ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale…”

 

2 Petru 1:10

„De aceea, fraţilor, căutaţi cu atât mai mult să vă întăriţi chemarea şi alegerea voastră, căci, dacă faceţi lucrul acesta, nu veţi aluneca niciodată”.

 

Evrei 11:13-15

„13 În credinţă au murit toţi aceştia, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite, ci doar le-au văzut şi le-au urat de bine de departe, mărturisind că sunt străini şi călători pe pământ. 14 Cei ce vorbesc în felul acesta arată desluşit că sunt în căutarea unei patrii. 15 Dacă ar fi avut în vedere pe aceea din care ieşiseră, negreşit că ar fi avut vreme să se întoarcă în ea”.

 

Unele traduceri spun că bunătatea și îndurarea inepuizabilă (angajamentul prin legământ al lui Dumnezeu) mă vor „urma” (VDCL, BTF) în toate zilele vieții mele. Dar verbul din original este mai sugestiv și versetul ar trebui să sune așa: bunătatea și dragostea statornică „mă vor urmări/vor alerga după mine” în toate zilele vieții mele. (De fapt, este același verb ebraic folosit în versete precum Geneza 14:14; Iosua 10:19 și 1 Samuel 25:19, unde ideea de urmărire este foarte clară.)

 

9. Ce imagine îți vine în minte când te gândești că bunătatea și dragostea nesecată „aleargă după tine”? Ce crezi că a vrut să ne spună David despre Dumnezeu când a descris grija Lui în felul acesta?

 

Indiferent cât de adâncă este valea sau cât de sâcâitori sunt inamicii, certitudinea bunătății și iubirii fără sfârșit ale lui Dumnezeu, precum și siguranța călăuzirii Sale până la capătul drumului sunt lucruri de necontestat. Dacă aceste gânduri L-au putut susține pe Isus la Golgota, și noi ar trebui să prindem curaj. Sunt momente totuși când cei dragi sunt apăsați de întrebări. După cum ne-a arătat David în Psalmii 23:6, cea mai bună abordare a acestor îngrijorări nu este să descriem teoretic și teologic ce poate face Dumnezeu, ci să ne exprimăm convingerea personală cu privire la adevărul despre Dumnezeul nostru.

 

Ce dovezi personale ai că bunătatea și îndurarea divină ne urmăresc? Ce dovezi din Biblie ai putea adăuga? Cum le-ai putea împărtăși aceste lucruri acelora care poate pun la îndoială certitudinea grijii lui Dumnezeu? În ce fel crucea este exemplul cel mai grăitor al acestei „urmăriri”?

 

 

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO