[joi, 3 martie] Ei vor vedea fața Lui

 

 

5. În ce sens ne-am apropiat de Ierusalimul ceresc, de prezența lui Dumnezeu?

 

Evrei 12:22-24

„22 Ci v-aţi apropiat de Muntele Sionului, de cetatea Dumnezeului celui viu, Ierusalimul ceresc, de zecile de mii, de adunarea în sărbătoare a îngerilor, 23 de Biserica celor întâi născuţi, care sunt scrişi în ceruri, de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, de duhurile celor neprihăniţi, făcuţi desăvârşiţi, 24 de Isus, Mijlocitorul legământului celui nou şi de sângele stropirii, care vorbeşte mai bine decât sângele lui Abel”.

 

Se spune că cei credincioși „s-au apropiat” de muntele Sionului, Ierusalimul ceresc, prin credință. În sensul acesta, experiența lor reprezintă o anticipare a viitorului. Prin urmare, Ierusalimul ceresc aparține de domeniul lucrurilor „nădăjduite” și care „nu se văd”, dar care ne sunt totuși asigurate prin credință (Evrei 11:1). Deși este adevărat, nu acesta este sensul complet al pasajului pe care îl analizăm. De asemenea, și noi am ajuns la muntele Sion, chiar în prezența lui Dumnezeu, prin Reprezentantul nostru, Isus (Efeseni 2:5,6; Coloseni 3:1). Înălțarea lui Isus nu este o chestiune de credință, ci un fapt. Dimensiunea istorică a înălțării lui Isus este cea care dă o forță irezistibilă îndemnului din Evrei de a rămâne tari în mărturisirea noastră (Evrei 4:14; 10:23). Pavel spune: „Astfel, fiindcă avem un Mare-Preot însemnat, care a străbătut cerurile, […] să ne apropiem dar cu deplină încredere […]” (Evrei 4:14,16).

 

Prin urmare, noi am ajuns deja acolo prin Reprezentantul nostru și ar trebui să acționăm în consecință. Prin El, noi am „gustat darul ceresc și […] Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu și puterile veacului viitor” (Evrei 6:4,5). Realitatea înălțării lui Isus la cer și a lucrării Sale în sanctuarul ceresc este „o ancoră a sufletului; o nădejde tare și neclintită” (Evrei 6:19), garanția că făgăduințele care ne-au fost făcute sunt întemeiate și demne de a fi crezute (Evrei 7:22). Pentru noi, credința are o ancoră în istorie, se bazează pe un fapt istoric.

 

Totuși, planul lui Dumnezeu va fi împlinit nu doar în Isus, ci și în noi. Am văzut că înălțarea lui Isus a împlinit tipologia primelor două călătorii pe care poporul trebuia să le facă în fiecare an la Ierusalim, și anume cu ocazia Sărbătorii Paștelui și cu cea a Sărbătorii Secerișului (sau a Săptămânilor). Potrivit cărților Evrei și Apocalipsa, ultimul pelerinaj care trebuia făcut, cel cu ocazia Sărbătorii Roadelor, sau a Corturilor, încă trebuie să se împlinească. Ocazia aceasta o vom sărbători cu Isus, când vom fi în „cetatea […] al cărei meșter și ziditor este Dumnezeu”, în patria cerească (Evrei 11:10,13-16). Nu vom construi corturi, ci cortul lui Dumnezeu va coborî din ceruri și vom locui cu El pentru totdeauna (Apocalipsa 7:15-17; 21:1-4; 22:1-5; Numeri 6:24-26).

 

Cum să facem ca făgăduința vieții veșnice să fie reală pentru noi, acum, într-o lume plină de durere și de suferință? Ce răspuns le poți oferi acelora care spun că toate acestea sunt doar o fantezie care să ne ajute să suportăm mai bine viața aici și acum?

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO