[duminică, 29 august] Sabatul și Creațiunea

 

 

Dintre toate Cele Zece Porunci, doar a patra începe cu expresia verbală „adu-ți aminte”. Nu avem „adu-ți aminte să nu furi” sau „adu-ți aminte să nu poftești”. Este doar „adu-ți aminte de ziua de odihnă…”.

 

Ideea „aducerii-aminte” presupune o istorie, faptul că în trecut s-a întâmplat ceva de care trebuie să ne aducem aminte bine. Când ne aducem aminte, facem conexiuni cu trecutul și „Adu-ți aminte de ziua de odihnă ca s-o sfințești” trasează o linie dreaptă înapoi chiar până la săptămâna Creațiunii.

 

1. Cum ne învață versetele de mai jos despre cât de unici suntem noi, oamenii, și cât de radical diferiți suntem de restul creaturilor  pământești ale lui Dumnezeu? De ce este important să înțelegem această distincție?

 

Geneza 1:26

„Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ”.

 

Geneza 9:6

„Dacă varsă cineva sângele omului, şi sângele lui să fie vărsat de om, căci Dumnezeu a făcut pe om după chipul Lui”.

 

Când ne gândim la Creațiune, ne aducem aminte că suntem creați după chipul lui Dumnezeu, ceva ce nu se spune despre nimic altceva din toată creația. Ca ființe umane, este evident că suntem radical diferite de oricare altă creatură de pe planetă, indiferent cât de mult material genetic avem în comun cu unele animale. Și, contrar concepției evoluționiste, nu suntem simple maimuțe avansate sau niște versiuni mai evoluate ale unor primate primitive. Ca oameni creați după chipul lui Dumnezeu, suntem unici în mijlocul a tot ce a creat Dumnezeu în această lume.

 

2. Cum ne reamintește istoria creării lumii de relația noastră cu creația?

 

Geneza 2:15,19

„15 Domnul Dumnezeu a luat pe om şi l-a aşezat în grădina Edenului ca s-o lucreze şi s-o păzească”.

 

„19 Domnul Dumnezeu a făcut din pământ toate fiarele câmpului şi toate păsările cerului şi le-a adus la om, ca să vadă cum are să le numească, şi orice nume pe care-l dădea omul fiecărei vieţuitoare acela-i era numele”.

 

Înțelegerea faptului că Dumnezeu a creat și lumea noastră ne reamintește de propria responsabilitate față de creație. Noi trebuie să „stăpânim” peste ea. A o stăpâni nu înseamnă a o exploata. Trebuie să stăpânim în calitate de regenți ai lui Dumnezeu. Trebuie să interacționăm cu lumea naturală așa cum ar face-o Dumnezeu. Da, păcatul a stricat și a încurcat totul, dar pământul acesta este în continuare creația lui Dumnezeu și nimic nu ne dă dreptul de a-l exploata, mai ales în detrimentul celorlalte ființe umane, așa cum se întâmplă adesea.

 

În ce fel păzirea Sabatului ne conștientizează de faptul că trebuie să fim buni administratori ai mediului înconjurător?

 

 

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO