[miercuri, 24 iunie] Stai în linişte în prezenţa Cuvântului
Viețile noastre tind să fie haotice și pline de tensiune și stres. Uneori trebuie să muncim mult doar pentru a supraviețui și pentru a avea hrană pe masă. Alteori, chiar dacă avem cele necesare vieții, alergăm în stânga și în dreapta pentru că vrem mai mult. Ne dorim lucruri care credem că ne vor face fericiți și împliniți. Dar, în cartea Eclesiastul, Solomon ne avertizează că nu întotdeauna se întâmplă așa.
Oricare ar fi motivul, putem fi atât de ocupați cu lucrurile acelei vieți, și asta se poate întâmpla foarte ușor, încât să Îl lăsăm deoparte pe Dumnezeu. Nu se poate spune că nu credem, dar nu petrecem suficient timp de calitate în studiu, rugăciune și pentru a ne apropia de Dumnezeu, „în mâna căruia este suflarea [noastră]” (Daniel 5:23). Putem fi atât de distrași de alte lucruri, încât să nu mai avem un timp de calitate cu Dumnezeu. Cu toții avem nevoie de momente în care să încetinim ritmul pentru a ne întâlni cu Mântuitorul nostru, Isus. Cum ne poate vorbi Duhul Sfânt dacă noi nu ne oprim să ascultăm? Timpul special petrecut cu Dumnezeu în liniște, studiind Cuvântul Său și stând în comuniune cu El prin rugăciune, este sursa vieții noastre spirituale.
4. Ce ne învaţă următoarele texte despre timpul petrecut cu Dumnezeu? De ce este atât de important acest timp?
Psalmii 37:7
”Taci înaintea Domnului şi nădăjduieşte în El. Nu te mânia pe cel ce izbuteşte în umbletele lui, pe omul care îşi vede împlinirea planurilor lui rele.”
Psalmii 46:10
„Opriţi-vă, şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu: Eu stăpânesc peste neamuri, Eu stăpânesc pe pământ.”
Psalmii 62:1,2,5
”1 Da, numai în Dumnezeu mi se încrede sufletul; de la El îmi vine ajutorul. 2 Da, El este stânca şi ajutorul meu, Turnul meu de scăpare; nicidecum nu mă voi clătina.”
”5 Da, suflete, încrede-te în Dumnezeu, căci de la El îmi vine nădejdea.”
Dacă iubești pe cineva, petreci timp cu persoana iubită. Alege un loc în care poți citi și medita la Cuvântul lui Dumnezeu fără întreruperi. În viața noastră haotică, acest lucru se poate întâmpla doar dacă punem deoparte în mod voit un timp pentru această întâlnire. Adesea începutul zilei este cel mai bun moment pentru aceste minute de liniște și meditație. Astfel de momente înainte de începerea zilei de lucru pot deveni o binecuvântare pentru tot restul zilei, deoarece gândurile valoroase pe care le dobândești în acele momente te vor însoți multe ore. Fii creativ în a găsi timpul de calitate de care ai nevoie pentru a te întâlni cu Dumnezeu fără întreruperi.
Legătura cu Dumnezeul cel viu al Bibliei prin rugăciune îți influențează viața cum nimic altceva nu o poate face și te va ajuta să te asemeni mai mult cu Isus.
Cât de hotărât ești să cauți să petreci timp cu Domnul? Cum sunt acele momente și cum te ajută să cunoști mai bine realitatea și dragostea lui Dumnezeu?
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO