Întronarea Mielului
6. Ce idee transmisă de următoarele pasaje împreună ne dă o mare speranţă şi mângâiere su etească?
Apocalipsa 5:8-14
8. Când a luat cartea, cele patru făpturi vii şi cei douăzeci şi patru de bătrâni s-au aruncat la pământ înaintea Mielului, având fiecare câte o lăută şi potire de aur pline cu tămâie, care sunt rugăciunile sfinţilor.
9. Şi cântau o cântare nouă şi ziceau: „Vrednic eşti Tu să iei cartea şi să-i rupi peceţile: căci ai fost junghiat şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminţie, de orice limbă, din orice norod şi de orice neam.
10. Ai făcut din ei o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeul nostru, şi ei vor împărăţi pe pământ!”
11. M-am uitat, şi, împrejurul scaunului de domnie, în jurul făpturilor vii şi în jurul bătrânilor, am auzit glasul multor îngeri. Numărul lor era de zece mii de ori zece mii şi mii de mii.
12. Ei ziceau cu glas tare: „Vrednic este Mielul, care a fost junghiat, să primească puterea, bogăţia, înţelepciunea, tăria, cinstea, slava şi lauda!”
13. Şi pe toate făpturile care sunt în cer, pe pământ, sub pământ, pe mare, şi tot ce se află în aceste locuri, le-am auzit zicând: „A Celui ce şade pe scaunul de domnie şi a Mielului să fie lauda, cinstea, slava şi stăpânirea în vecii vecilor!”
14. Şi cele patru făpturi vii ziceau: „Amin!” Şi cei douăzeci şi patru de bătrâni s-au aruncat la pământ şi s-au închinat Celui ce este viu în vecii vecilor!Efeseni 1:20-23
20. fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi prorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos.
21. În El toată clădirea, bine închegată, creşte ca să fie un Templu sfânt în Domnul.
22. Şi prin El şi voi sunteţi zidiţi împreună, ca să fiţi un locaş al lui Dumnezeu, prin Duhul.Evrei 10:12
El, dimpotrivă, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S-a aşezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu
Când S-a apropiat de tron, Hristos (Mielul) a luat sulul. Prin acest act, a primit toată autoritatea şi suveranitatea (Efeseni 1:20-22). Întregul univers a recunoscut în clipa aceea biruinţa deplină a lui Hristos asupra păcatului şi legitimitatea stăpânirii Sale. Ce se pierduse prin Adam a fost recâştigat de Hristos.
Faptul că El ia acest sul sugerează ideea că destinul întregii omeniri este aşezat în mâinile lui Hristos. Cele patru făpturi vii şi cei douăzeci şi patru de bătrâni se pleacă înaintea Lui şi I se închină (la fel ca în Apocalipsa 4:9,10): „Vrednic eşti Tu să iei cartea şi să-i rupi peceţile, căci ai fost junghiat.” Prin aceasta, îngerii şi reprezentanţii omenirii răscumpărate validează jertfa lui Hristos în favoarea omenirii. El a plătit cu sângele Său preţul de răscumpărare pentru oamenii căzuţi şi le oferă speranţa mântuirii şi promisiunea unui viitor care întrece orice imaginaţie.
Celor patru făpturi vii şi bătrânilor li se alătură apoi îngerii nenumăraţi din jurul tronului şi Îi aduc laude Împăratului care este întronat: „Vrednic este Mielul, care a fost junghiat, să primească puterea, bogăţia, înţelepciunea, tăria, cinstea, slava şi lauda!” (Apocalipsa 5:12).
În acest punct, toate fiinţele create din cer şi de pe pământ se unesc să Le aducă adorare Tatălui şi Fiului: „Ale Celui ce şade pe scaunul de domnie şi ale Mielului să fie lauda, cinstea, slava şi stăpânirea în vecii vecilor!” (Apocalipsa 5:13). La acest cuvânt al lor, cele patru făpturi vii răspund cu „amin”, iar cei douăzeci şi patru de bătrâni se prosternă, încheind astfel sărbătoarea din sala tronului ceresc.
Unii fizicienii presupun că într-o zi universul se va topi, alții că se va prăbuși în el însuși, iar alții că se va dezintegra. Cât de diferit este viitorul prezentat în Cuvântul lui Dumnezeu! Cum putem să ne bucurăm încă de pe acum de viitorul care ne este rezervat?
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO