Misiunea împăcării
Dezordinea, necazurile, războaiele şi conflictele din lume ne afectează şi pe noi, atât individual, cât şi ca biserică şi ca popor. Uneori, viaţa este o adevărată luptă. Însă conflictul şi dezordinea nu vor domni veşnic. Dacă păcatul a adus discordia, Dumnezeu intenţionează să readucă armonia în univers.
Efeseni 2:13-16
13. Dar acum, în Hristos Isus, voi, care odinioară eraţi depărtaţi, aţi fost apropiaţi prin sângele lui Hristos.
14. Căci El este pacea noastră care din doi a făcut unul şi a surpat zidul de la mijloc care-i despărţea,
15. şi, în trupul Lui, a înlăturat vrăjmăşia dintre ei, Legea poruncilor, în orânduirile ei, ca să facă pe cei doi să fie în El însuşi un singur om nou, făcând astfel pace;
16. şi a împăcat pe cei doi cu Dumnezeu într-un singur trup, prin cruce, prin care a nimicit vrăjmăşia.
În Efeseni 2:13-16, Pavel arată ce a făcut Hristos pentru a aduce pacea între credincioşi. Şi, dacă a reuşit să unească evreii şi neamurile din secolul I, cu cât mai mult va reuşi să-i unească astăzi pe oamenii de diferite rase, etnii şi culturi din care este compusă biserica noastră! Iar odată ce unirea este realizată, putem merge în lume să vestim Evanghelia.
2. Ce spune Pavel despre împăcare? În ce constă lucrarea noastră în lumea aceasta? Ce schimbări putem aduce în societate dacă acţionăm uniţi ca biserică?
2 Corinteni 5:17-21
17. Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.
18. Şi toate lucrurile acestea sunt de la Dumnezeu, care ne-a împăcat cu El prin Isus Hristos şi ne-a încredinţat slujba împăcării;
19. că adică, Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, neţinându-le în socoteală păcatele lor, şi ne-a încredinţat nouă propovăduirea acestei împăcări.
20. Noi, dar, suntem trimişi împuterniciţi ai lui Hristos; şi, ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, în Numele lui Hristos: împăcaţi-vă cu Dumnezeu!
21. Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.
Ca făpturi noi, Dumnezeu ne încredinţează o misiune importantă, o triplă lucrare a împăcării.
1. Biserica noastră este formată din credincioşi care erau odinioară depărtaţi de Dumnezeu, dar care, prin harul şi jertfa lui Hristos, au fost apropiaţi de El prin Duhul Sfânt. Noi suntem rămăşiţa şi avem de dus în lume un mesaj necesar pentru timpul sfârşitului. Misiunea noastră este să-i invităm pe cei care sunt încă departe de Dumnezeu să se împace cu El şi să ni se alăture în misiune.
2. Biserica este formată din credincioşi împăcaţi unul cu altul. Cine este una cu Hristos este una şi cu ceilalţi credincioşi. Acesta nu trebuie să fie doar un ideal înalt, ci o realitate vizibilă. Pacea şi armonia dintre fraţi şi surori este dovada pentru lume că Isus este Mântuitorul şi Răscumpărătorul (Ioan 13:35).
3. Prin această misiune a împăcării, biserica se implică în aducerea la îndeplinire a planului lui Dumnezeu de răscumpărare. Miza marii lupte este Dumnezeu şi caracterul Său. Unitatea şi pacea din biserică sunt parte din împlinirea planului Său înţelept (Efeseni 3:8-11).
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO