O problemă de închinare

De-a lungul istoriei sacre, Domnul i-a mustrat în mod repetat pe cei care au căzut în idolatrie şi în diferite forme de închinare falsă (Matei 4:8-10). În criza finală, descrisă în Apocalipsa 13, problema închinării va reapărea. Poporul lui Dumnezeu va fi din nou în situaţia de a alege cui să se închine şi să-i slujească (Iosua 24:15).

La studiul 2 s-a amintit experienţa celor trei tineri evrei cărora li s-a ordonat să se închine statuii de aur (Daniel 3:5). Şi am văzut apoi că Apocalipsa 13 preia limbajul din Daniel 3 când descrie persecutarea poporului lui Dumnezeu din timpul sfârşitului. Putem considera că evenimentele din Daniel 3 prefigurează evenimentele finale aşa cum sunt prezentate în contextul imediat al ridicării puterilor din Apocalipsa 13. Toţi au primit atunci porunca de a se închina chipului de aur, sub ameninţarea pedepsei cu moartea în cuptorul cu foc. La fel, „toţi cei ce nu se vor închina icoanei fiarei” vor fi ameninţaţi cu moartea.

4. Ce ne spune Apocalipsa despre problema închinării?

14:9-11
9. Apoi a urmat un alt înger, al treilea, şi a zis cu glas tare: „Dacă se închină cineva fiarei şi icoanei ei şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mână,
10. va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui, şi va fi chinuit în foc şi în pucioasă înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului.
11. Şi fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor. Şi nici ziua, nici noaptea n-au odihnă cei ce se închină fiarei şi icoanei ei şi oricine primeşte semnul numelui ei!

16:2
Cel dintâi s-a dus şi a vărsat potirul lui pe pământ. Şi o rană rea şi dureroasă a lovit pe oamenii care aveau semnul fiarei şi care se închinau icoanei ei.

19:20
Şi fiara a fost prinsă. Şi, împreună cu ea, a fost prins prorocul mincinos, care făcuse înaintea ei semnele cu care amăgise pe cei ce primiseră semnul fiarei şi se închinaseră icoanei ei. Amândoi aceştia au fost aruncaţi de vii în iazul de foc, care arde cu pucioasă.

20:4
Şi am văzut nişte scaune de domnie; şi celor ce au şezut pe ele li s-a dat judecata. Şi am văzut sufletele celor ce li se tăiase capul din pricina mărturiei lui Isus şi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi ale celor ce nu se închinaseră fiarei şi icoanei ei şi nu primiseră semnul ei pe frunte şi pe mână. Ei au înviat şi au împărăţit cu Hristos o mie de ani.

Babilonul a fost dintotdeauna simbolul falsei închinări. Turnul Babel arăta că intenţia constructorilor era, asemenea intenţiei lui Lucifer, să se suie „pe vârful norilor” (Isaia 14:14) şi să se salveze în eventualitatea unui nou potop global. Ei nu au crezut promisiunea lui Dumnezeu că nu va mai veni alt potop pe pământ (Geneza 9:8-11).

Imperiul Neo-Babilonian a elogiat lucrarea mâinilor omeneşti. Nebucadneţar se lăuda cu „Babilonul cel mare, pe care mi l-am zidit” (Daniel 4:30). Mai târziu, împăratul Belşaţar a folosit la un ospăţ vasele de aur din Templul lui Solomon şi invitaţii „au băut vin şi au lăudat pe dumnezeii de aur, de argint, de aramă şi de fier, de lemn şi de piatră” (Daniel 5:3,4). Vasele sfinte din templu erau pline cu vin ameţitor. Vinul mortal al Babilonului ne poate fi servit sub înfăţişarea adevărului, „în vasele de la templu”, şi ne poate amăgi. Închinarea falsă şi ideile false sunt valuta forte în împărăţia lui Satana.

Cum putem fi siguri că nu participăm acum la o formă de închinare falsă?