Un gând de încheiere
„În Apocalipsa, sunt zugrăvite lucrurile adânci ale lui Dumnezeu. Însuși numele dat paginilor ei inspirate – «Apocalipsa (Descoperirea)» – contrazice declaraţia că ar fi o carte sigilată. O descoperire este ceva ce este dat pe faţă. Domnul Isus Însuși i-a dezvăluit servului Său tainele cuprinse în această carte și planul Său este ca ele să fie deschise cercetării tuturor. Adevărurile ei sunt adresate acelora care trăiesc în ultimele zile ale istoriei pământului, precum și celor din zilele lui Ioan. Unele dintre scenele descrise în această profeţie sunt în trecut, altele au loc acum; unele ne aduc în atenţie încheierea marii lupte dintre puterile întunericului și Prinţul cerului, iar altele descoperă triumful și bucuria celui răscumpărat pe pământul înnoit.” (Ellen G. White, Faptele apostolilor, ed. 2014, p. 430)
Textele din introducerea şi din finalul cărţii Apocalipsa pe care le-am studiat săptămâna aceasta ne arată că subiectul ei principal este Domnul Isus. Ea ne ajută să-L cunoaştem mai bine chiar şi prin referirile la evenimentele istorice din Vechiul Testament. Alte des¬crieri ale Sale vei găsi în Apocalipsa 3:14; 5:5,6; 7:14; 19:11-16. Când punem cap la cap toate aceste texte, obţinem o imagine impresionantă a lui Isus şi ne dăm seama cât de important ar trebui să fie El pentru urmaşii Săi!
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO