Sub Lege?
3. Cum trebuie să înţelegem Romani 6,14? Spune cumva că Cele Zece Porunci nu mai sunt obligatorii pentru noi? Dacă nu, de ce?
Romani 6
14 Căci păcatul nu va mai stăpîni asupra voastră, pentrucă nu sînteţi supt Lege, ci supt har.
Romani 6,14 este una dintre declaraţiile-cheie din Epistola către Romani. O auzim adesea, citată de obicei în contextul în care cineva ne spune că Sabatul zilei a şaptea a fost desfiinţat.
Totuşi este evident că textul nu înseamnă lucrul acesta. Aşa cum am întrebat anterior, cum putea să fie anulată Legea, iar păcatul să continue să fie o realitate, având în vedere că Legea este aceea care defineşte păcatul? Dacă aţi citi tot ce a fost scris mai înainte în Romani, chiar şi numai în capitolul 6, ar fi greu să înţelegeţi cum, în mijlocul întregii dezbateri despre realitatea păcatului, Pavel ar spune deodată: „Legea morală, Cele Zece Porunci care definesc păcatul, a fost abolită”. Nu ar avea niciun sens.
Pavel le spune romanilor că acela care trăieşte „sub Lege”, adică sub sistemul iudaic, aşa cum era practicat în zilele lui, cu toate regulile lui făcute de oameni, va fi stăpânit de păcat. Prin contrast, cel care trăieşte sub har va avea biruinţă asupra păcatului, deoarece Legea este scrisă în inima lui, iar Duhului lui Dumnezeu Îi este îngăduit să-i îndrume paşii. Când Îl primim pe Isus Hristos ca Mesia, suntem îndreptăţiţi prin El, suntem botezaţi în moartea Sa, „omul cel vechi” este nimicit şi este înviat la o viaţă nouă, iar toate aceste lucruri vor detrona păcatul din viaţa noastră. Să nu uităm că întregul context în care apare versetul acesta este contextul făgăduinţei biruinţei asupra păcatului.
Nu ar trebui să definim prea restrictiv expresia „sub Lege”. Cel despre care se presupune că trăieşte „sub har”, dar calcă Legea lui Dumnezeu nu va găsi har, ci condamnare. „Sub har” înseamnă că, prin harul lui Dumnezeu, aşa cum este descoperit în Isus, condamnarea pe care Legea o aduce inevitabil asupra celor păcătoşi a fost înlăturată. Prin urmare, fiind eliberaţi de condamnarea la moarte pe care a adus-o Legea, noi trăim în „înnoirea vieţii”, o viaţă caracterizată de faptul că nu mai suntem robi ai păcatului, pentru că am murit faţă de eu.
Ai experimentat realitatea unei vieţi noi în Hristos? Ce dovadă concretă ai pentru a arăta ce a făcut Hristos în tine? Care sunt lucrurile la care ar mai trebui să renunţi şi de ce trebuie să renunţi la ele?
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO