TOT CE AVEM VINE DE LA DUMNEZEU


Căci ce sunt eu și ce este poporul meu, ca să putem să-Ți aducem daruri de bunăvoie? Totul vine de la Tine și din mâna Ta primim ce-Ți aducem.
1 Cronici 29:14

Ascultă ediția audio aici.

Toți cei care trăiesc pe acest pământ ar trebui să se unească cu oștile cerești în a-I aduce toată lauda și slava Creatorului. Niciun om nu are nici cel mai mic motiv de laudă de sine sau înălțare de sine. (…)

În mod constant Dumnezeu acționează pentru a compensa defectele omului. Chiar și pocăința este adusă prin aplicarea harului. Inima în mod natural nu simte nicio nevoie de pocăință. Lacrimile care curg din ochii omului, de durere pentru propria păcătoșenie și de părere de rău pentru ceilalți păcătoși, pornesc spontan. Ele sunt ca o rouă din ochii care Îi aparțin lui Dumnezeu. (…) O viață schimbată nu este altceva decât o mai bună întrebuințare a vieții care a fost răscumpărată prin jertfa Fiului Său Isus. Nu ar trebui să ne asumăm niciun credit, indiferent ce am putea face. (…)

Credința este și ea un dar al lui Dumnezeu. Credința este acordul înțelegerii omenești în ce privește cuvintele lui Dumnezeu, care leagă inima de lucrarea Sa. Și a cui este această înțelegere omenească, dacă nu a lui Dumnezeu? A cui este inima, dacă nu a lui Dumnezeu? A avea credință înseamnă a-I încredința lui Dumnezeu intelectul și energia, primite tot de la El, de aceea oamenii care dau dovadă de credință nu au niciun merit. Aceia care cred în Tatăl ceresc atât de ferm încât pot dovedi față de El o încredere nelimitată, aceia care prin credință trec de mormânt, la realitățile veșnice, trebuie să-I facă următoarea mărturisire Creatorului lor: „Totul vine de la Tine și din mâna Ta primim ce-Ți aducem.” (…)

Capacitățile revărsate din cer nu ar trebui puse în slujba scopurilor egoiste. Fiecare energie, fiecare înzestrare este un talent care ar trebui să contribuie la slava lui Dumnezeu prin utilizarea în slujba Lui. (…)

Nimeni să nu caute să se înalțe pe sine, vorbind despre faptele sale, arătându-și abilitățile, exprimându-și cunoștințele și cultivând îngâmfarea! (…) Hristos nu a fost niciodată încrezut, îngâmfat. Cel care a fost dotat de Dumnezeu cu daruri neobișnuite ar trebui să le returneze tezaurului Domnului, de unde le-a primit, prin faptul de a le oferi altora din belșug avantajele binecuvântărilor Sale! În felul acesta Dumnezeu va fi onorat și glorificat.

În ce nu-şi vor găsi plăcerea bărbaţii care fac lucrarea lui Dumnezeu?
Află răspunsul ascultând materialul zilei de azi din cartea „Căminul adventist”.

Răspunsul se află la pagina 277 a cărții „Căminul adventist”, Editura Viață și Sănătate, ediția tipărită 2024, capitolul Standarde morale.

Soarele apune: B 20:39, CT 20:28, IS 20:41, MS 20:51, SM 21:01, DJ 20:47, AR 21:02

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO