Sfințește-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul.
Ioan 17:17

Ascultă ediția audio aici.

Adevărul pe care îl declarăm nu ne va fi de niciun folos dacă nu suntem sfințiți prin el. (…) În timp ce eroarea abundă în așa măsură în țara noastră, noi vrem să știm care este adevărul, pentru că nu putem fi sfințiți prin eroare. Cu cât înțelegem mai bine adevărul, așa cum este el în Cuvântul lui Dumnezeu, cu atât vom ști mai bine cum să ne sfințim viața prin Cuvântul lui Dumnezeu. Noi suntem puși la probă în această lume și Dumnezeu ne încearcă prin faptul că ne dă ocazia de a asculta de adevărul Său. Este un lucru pe deplin solemn să trăim în această vreme în lume și nu ar trebui să fim mulțumiți până când nu avem o conexiune vie cu Dumnezeul din cer și până când nu vom dovedi un simț al responsabilității în fața Lui în fiecare zi din viața noastră. (…)

Sunt o mulțime de voci pe care le vom auzi în jurul nostru care încearcă să ne distragă de la adevăr, dar, dacă vom avea ochiul îndreptat numai spre gloria lui Dumnezeu și ne vom lupta să facem voia Lui, vom putea auzi vocea Sa și vom ști că este vocea Bunului Păstor. Este foarte important să înțelegem glasul care ni se adresează. (…) Asupra fiecăruia dintre noi vor veni ispite. Avem înclinații diferite de a învinge și cum să ne dăm seama că facem acest lucru zi de zi? Trebuie să privim în oglindă – Legea sfântă a lui Dumnezeu – și să descoperim acolo defectele din caracterul nostru. Este un lucru foarte dificil pentru om să se înțeleagă pe sine. Trebuie să ne examinăm îndeaproape și să vedem dacă nu cumva este vreun lucru care trebuie îndepărtat și apoi, în timp ce depunem efortul să renunțăm la eu, prețiosul nostru Salvator ne va da ajutorul de care avem nevoie să ieșim victorioși. (…)

Această lume nu este cerul, este locul de pregătire, este atelierul în care Dumnezeu ne modelează, ne cizelează și ne face adecvați pentru locuințele cerești. Așadar nu te mulțumi cu doar o senzație de adevăr! Dumnezeu ne cheamă la o reformă la fiecare pas. Trebuie să fim corespunzători pentru locuințele pe care Hristos a mers să le pregătească pentru noi. Numai atunci când vom fi în familia cerească, în Împărăția slavei, vom putea avea răsplata eternă. Fie ca Domnul să ne ajute să biruim prin sângele Mielului și prin cuvântul mărturiei Lui!

La ce nu ar trebui limitată sfera de acțiune a mamei?
Află răspunsul ascultând materialul zilei de azi din cartea „Căminul adventist”.

Răspunsul se află la pagina 194 a cărții „Căminul adventist”, Editura Viață și Sănătate, ediția tipărită 2024

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO