De aceea, așa vorbește Domnul Dumnezeu: „Iată pun ca temelie în Sion o piatră, o piatră încercată, o piatră de preț, piatră din capul unghiului clădirii, temelie puternică; cel ce o va lua ca sprijin nu se va grăbi să fugă.”
Isaia 28:16
Ascultă ediția audio aici.
„Căci nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea care a fost pusă, și care este Isus Hristos” (1 Corinteni 3:11). „În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiți” (Faptele apostolilor 4:12). Hristos Cuvântul, descoperirea lui Dumnezeu – manifestarea caracterului, Legii, iubirii și vieții Sale – este singura temelie pe care putem construi un caracter care să dureze.
Noi clădim pe Hristos ascultând Cuvântul Său. Este neprihănit nu acela care doar se bucură de neprihănire, ci și cel care înfăptuiește neprihănirea. Sfințenia nu este o stare de extaz, este rezultatul supunerii tuturor lucrurilor lui Dumnezeu, este împlinirea voii Tatălui nostru ceresc.
Religia constă în împlinirea cuvintelor lui Hristos nu pentru a câștiga favoarea lui Dumnezeu, ci pentru că, deși nu meritam, noi toți am primit darul iubirii Sale. Hristos întemeiază salvarea omului nu pe o declarație doar, ci pe credința care se manifestă în fapte ale neprihănirii. „Căci toți cei ce sunt călăuziți de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu” (Romani 8:14). Nu cei a căror inimă este atinsă de Duhul, nu cei care din când în când sunt atinși de puterea Lui, ci aceia care sunt conduși de Duhul sunt fiii lui Dumnezeu. Noi să fim fii și fiice ale lui Dumnezeu, crescând într-un templu sfânt în Domnul! „Așadar, voi nu mai sunteți nici străini, nici oaspeți ai casei, ci sunteți împreună-cetățeni cu sfinții, oameni din casa lui Dumnezeu, fiind zidiți pe temelia apostolilor și prorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos” (Efeseni 2:19,20). Iată privilegiul nostru! (…) Fiecare caracter trebuie să fie cântărit în balanța sanctuarului; în cazul în care caracterul moral și înaintarea spirituală nu corespund ocaziilor și binecuvântărilor, este scris în dreptul numelui: „necorespunzător”. Lumina lumii este Conducătorul nostru și cărarea devine tot mai luminoasă pe măsură ce avansăm pe urma pașilor lui Isus. Oh, dacă am ține aproape de Conducătorul nostru! (…) Cei care studiază în umilință caracterul lui Isus vor reflecta imaginea Sa din ce în ce mai mult.
Cine va fi de partea voastră (a părinţilor) atunci când explicaţi adevărurile mântuirii?
Află răspunsul ascultând materialul zilei de azi din cartea „Căminul adventist”.Răspunsul se află la pagina 169 a cărții „Căminul adventist”, Editura Viață și Sănătate, ediția tipărită 2024
Soarele apune: B 20:22, CT 20:11, IS 20:23, MS 20:33, SM 20:43, DJ 20:31, AR 20:44