Orice lucru El îl face frumos la vremea lui; a pus în inima lor chiar și gândul veșniciei, măcar că omul nu poate cuprinde, de la început până la sfârșit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu.
Eclesiastul 3:11

Ascultă ediția audio aici.

La o licitație organizată după decesul unei persoane bogate, toate lucrurile de valoare au fost cumpărate de rude, apropiați sau prieteni. Un tablou, mai simplu, aparent fără valoare, al singurului băiat al familiei, care a decedat, nu l-a dorit nimeni. Fosta lui guvernantă, care a avut grijă de el și l-a iubit, l-a achiziționat la un preț foarte mic. Mare i-a fost surpriza doamnei ca, strângând la piept tabloul și ștergându-l de praf, pe spate să găsească o foaie de hârtie împăturită cu grijă. Era testamentul original, care încredința toată averea persoanei care a ales să cumpere acel tablou.

Faptul că îl știa pe băiat de când era un bebeluș, l-a îngrijit cu dragoste și devotament, îl cunoștea și s-a construit o relație de încredere reciprocă a condus-o pe guvernantă să aleagă corect în acea ocazie, iar alegerea i-a fost răsplătită.

În fiecare zi alegerile ne definesc sau redefinesc viața și destinul. Idealul este să-L alegi pe Dumnezeu și să dorești să fii cu El, să cunoști și să urmezi voia Sa pentru viața ta. Pentru a face această alegere trebuie să Îl cunoști pe Dumnezeu și astfel să ai încredere în El. El ni Se descoperă în marea lucrare a Creației – „a făcut totul frumos la vremea lui” – și în uimitoarea lucrare a mântuirii.

Alegând să fim conduși și ocrotiți de Dumnezeu, de fapt alegem o cale a credinței, a dragostei, a părtășiei, a cunoașterii, a descoperirii și a redescoperirii sinelui în relația cu divinitatea. Răsplata atitudinii noastre de a asculta de voința lui Dumnezeu, de a ne încredința gândurile, planurile Celui care este atotștiutor și atotputernic este moștenirea cerească, mântuirea personală. Ca medic, alegând să ascult zilnic de glasul lui Dumnezeu, consult și sfătuiesc pacienții, sănătoși sau bolnavi, să facă alegerile potrivite pentru o sănătate deplină, fizică, mintală și spirituală.

Astăzi suntem rechemați să facem alegeri înțelepte, la o părtășie permanentă cu Dumnezeu, marele Medic!

 

autor: Cristina Anca Dăscălescu

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO