El dă izbândă celor fără prihană, dă un scut celor ce umblă în nevinovăție.
Proverbele 2:7
Ascultă ediția audio aici.
Omul este într-o căutare perpetuă după fericire de la primele ore după naștere (când fericirea înseamnă să stai la sânul mamei) și până spre apusul vieții. Iată câteva idei ce se desprind din textul mai sus menționat. Sursa izbânzilor veritabile este El: „El dă…”. Dumnezeu e făuritorul, urzitorul adevăratului succes. O altă idee desprinsă din text este că izbânda obținută trebuie securizată. Dumnezeu nu doar că este dătătorul izbânzii, El are toată logistica păstrării ei (scutul). Din astfel de daruri cerești vine ca urmare dorința nobilă de a fi „fără prihană” și „a umbla în nevinovăție”, a reflecta caracterul divin.
Un model al unui om care-și construia împreună cu Dumnezeu fericirea?
Richard Wurmbrand, evreu creștin devotat, a scăpat de lagărele de concentrare naziste, dar n-a scăpat de prigonirea comunistă. Într-o zi a anului 1948, în timpul unui congres comunist la care i s-a cerut să participe împreună cu soția lui, asista la ponegrirea numelui lui Dumnezeu. Era dezgustat. Într-un final, soția lui, Sabina, i-a șoptit:
– Nu vrei tu să speli rușinea de pe fața lui Isus?
– Dacă voi vorbi, o să rămâi fără soț, i-a răspuns Richard.
– N-am nevoie de un soț laș!
Richard s-a ridicat și a vorbit în acea zi spre slava lui Dumnezeu. I-au întrerup microfonul. La puțin timp după aceasta, Richard a fost arestat. A petrecut 14 ani în închisorile comuniste. Relația lui cu Isus și cu colegii de detenție l-a ajutat să reziste.
Odată, i-a dispărut prosopul de baie. Unicul, rupt și acela. A dat un anunț cu voce tare, să se audă în tot dormitorul: „Dacă a găsit cineva o gaură mare în jurul căreia este un material textil deșirat, să știți că e prosopul meu. Să mi-l aduceți”.
A făcut-o doar ca alții să se simtă bine, cât se putea. „Când străbat aceștia valea plângerii, o prefac într-un loc plin de izvoare, și ploaia timpurie o acoperă cu binecuvântări” (Psalmii 84:6).
